duminică, septembrie 22, 2019
Evenimente

Festivalul Luminii, manifestare inedită în capitala Banatului

Chiar dacă suntem obișnuiți să asociem cuvântul “festival” cu muzică dată la maxim, băutură și distracție până dimineața, iată un festival ieșit din tipare care nu are ca scop să te facă să sari în sus, ci să te facă să te redescoperi așa cum ești.

Prin artă, lumină și pace, Festivalul Luminii, aflat la a cincea ediție în 2019, își propune să le ofere vizitatorilor câteva ore de regăsire de sine.

Viața de zi cu zi ne încarcă cu tot felul de responsabilități și uităm de multe ori de spiritul nostru lăuntric, de bucuria de a descoperi ceva mărunt dar cu multă însemnătate. De aceea a luat naștere Festivalul Luminii, un eveniment unde magia și lumina ne cuprind și redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte.

“Festivalul Luminii este un eveniment național organizat în fiecare an cu scopul de a crea un spațiu liniștit, diferit de ce vezi în fiecare zi. Un dar al cercetașiilor pentru comunitate, pentru fiecare dintre voi, în cadrul căruia se vor realiza ateliere și activități ce sperăm să vă aducă mai aproape unii de alții!”, spun organizatorii.

Festivalul dedicat luminii este organizat la Timișoara de către Centrul Local ”Licos”. Deviza festivalului se regăsește cel mai bine în citatul uneia dintre cele mai cunoscute luptătoare pentru libertate și dreptate ale istoriei mondiale.

„Fiecare persoană merită o zi în care nu are probleme de confruntat ori soluții de căutat. Fiecare dintre noi trebuie să se sustragă, măcar pentru o clipă, de la grijile care nu se vor retrage din calea noastră” – Maya Angelou.

Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune. Pentru noi, acest eveniment este unul din modurile prin care putem să dăm ceva înapoi comunității pentru sprijinul care ni-l oferă, dar și un proiect în care se pot implica activ toți membrii noștri și, desigur, voluntarii externi.

În același timp, Festivalul Luminii contribuie la atingerea obiectivelor educaționale pe care le avem pentru cercetașii noștri. Ediția din acest an are loc în Parcul Rozelor din Timișoara duminică, 9 iunie, între orele 17 și 23.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns