sâmbătă, noiembrie 23, 2019
Evenimente

Petrecere cu muzică techno în tren, pe cea mai veche cale ferată din România, între Oravița și Anina

După ce au reinventat noțiunea distracției pe Dunăre, cei de la KDK Music se pregătesc acum să zdruncine la propriu șinele celei mai vechi căi ferate din România. Intitulată “Trenul, munții și muzica”, petrecerea organizată de aceștia va fi una cu siguranță de neuitat, atât pentru muzică, cât și pentru peisajele de care petrecăreții se vor putea bucura de-a lungul periplului.

Aceasta este deviza KDK Techno Train, care va călători de la Oravița la Anina și înapoi, între orele 11:00 și 16:40 sâmbătă, 31 august.

“Urcă-te cu noi în tren, pe cea mai veche cale ferată montană din România, unde muzica noastră va face șinele să vibreze. Bucurați-vă de peisajul de basm și celebrați cu noi fiecare tunel. After party-ul va avea loc la Cantonul Lup imediat după călătoria cu trenul și va ține până a doua zi dimineața”, spun cei de la KDK Music.

Prețul unui bilet pleacă de la 60 de lei, însă organizatorii spun că se mai găsesc doar câteva bilete de cumpărat. Printre artiștii care vor da viață petrecerii se numără Bodo Neumann, Virgil, SPNYRD și mulți alții.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns