Mănăstirea de la Românești se află într-o fază avansată în privința lucrărilor de reabilitare. Până acum, au fost finalizate zidăria și acoperișul. Biserica, cunoscută ca „Voronețul Banatului” este pregătită deja pentru a fi pictată pe exterior.
Măicuța Harisa, stareța mănăstirii, spune că nu poate avansa o dată când se va începe sau când se va finaliza pictarea bisericii, deoarece totul depinde banii care se strâng din donații.
„O s-o pictăm la fel cum a fost înainte. Era pictat după modelul bisericilor din Moldova. Nu era ceva deosebit, i se spunea Voronețul Banatul pentru că era singura biserică din Banat pictată în exterior. În Moldova și în alte părți, sunt mai multe de acest fel. Acum e pregătită pentru pictură. Am făcut ce a fost de făcut deasupra. Acoperișul, ne-am apucat de el în iarna lui 2020, când era iarnă și era pandemie, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am terminat. De pictat, nu spunem când e gata, că nu știm. E gata când se poate”, spune stareța.
Mănăstirea de la Româneşti: o istorie de peste un secol
Mănăstirea de la Româneşti, aflată în comuna Tomeşti, judeţul Timiş, este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din vestul României. Aceasta a fost construită în anul 1912, la iniţiativa episcopului Miron Cristea, în pofida faptului că zona se afla în monarhia austro-ungară, care nu încuraja înfiinţarea lăcaşurilor monahale ortodoxe. Hramul lăcaşului este Sfântul Ilie, sărbătorit la data de 20 iulie.
Accesul spre mănăstire se poate face exclusiv pe cale rutieră, pe drumul naţional DN 68 A, de la Lugoj la Traian Vuia, apoi spre Făget şi Coşava, după care se ia ramificaţia la dreapta spre satul Româneşti, situat la 5 kilometri distanţă. Lăcaşul monahal este amplasat la o distanţă de 3 km spre sud de Margina, unde este gara, şi este situat lângă satele Româneşti şi Curtea.
Biserica mănăstirii nu a fost pictată în interior până în anul 1980, iar lucrările de construcţie au fost finalizate abia în 1929, prin grija şi stăruinţa preotului Teodor Băianţu. Târnosirea s-a făcut în anul 1931 de către Romul G. Ancuşa, protopresbiter consilier eparhial, ca delegat al episcopului Caransebeşului, Iosif Traian Badescu.
Începuturile mănăstirii datează de aproape un secol în urmă, mai exact în anul 1910, când episcopul Miron Cristea a fost profund impresionat de frumuseţea naturală a zonei Româneşti, de peisajul deosebit, care încântă ochiul oricărui vizitator şi în prezent. Atunci a hotărât zidirea unei mănăstiri în zona respectivă, numind-o după numele său.
Temelia bisericii acestei mănăstiri s-a pus în anul 1912. Acest fapt a fost posibil datorită daniei făcute de familia Glava (surorile Maria şi Susana) din satul Româneşti precum şi de parohia din această localitate. Lucrările la construcţia acestei biserici au continuat în 1913 prin antreprenorul Bacso G. Din Făget şi s-au terminat în mare parte în 1915. Tot în acel an a fost construită şi o clădire pentru locuinţele monahilor. Se crede că planurile au fost elaborate de arhitectul episcopiei.
Din cauza războiului şi a greutăţilor care au urmat lucrările fost terminate în anul 1929 prin grija şi stăruinţa preotului Teodor Băianţu. Târnosirea s-a făcut în anul 1931[2] de către Romul G. Ancuşa, protopresbiter consilier eparhial, ca delegat al episcopului Caransebeşului, Iosif Traian Badescu. Cu acea ocazie i s-a dat şi hramul acestei mănăstiri, adică Sfântul Ilie, la 20 iulie. Primul monah al mănăstirii a fost Tarasie Marcu, originar din Lipova.
Până în anul 1980 biserica nu a fost pictată în interior, acolo fiind doar cruci imprimate cu şablonul. Atunci au început lucrările de pictură în frescă având distribuirea iconografică cu erminia picturii medievale româneşti. Faptul că această biserică era acoperită cu pictură în exterior, de la streaşină până la temelie, îi conferea un element pe cât de original pe atât de unicat în Banat. Pictura era în tehnica clasică de frescă, cu straturi din pastă de var amestecat cu culoare, suprapuse prin scliviseli repetate în timp.
Lângă biserica neterminată de la Româneşti ruginesc trei clopote mari, a căror greutate este dată şi de numele gravate pe ele. Trei importanţi lideri ai PSD au vrut ca Dumnezeu să le mai ierte din păcate şi le-au trimis mănăstirii. Cel mai mare este donat de către, pe atunci preşedintele României, Ion Iiescu. Următorul este al prim-ministrului de la acea vreme, Adrian Năstase. Cel de-al treilea clopot poartă numele actualului preşedinte al CJT Timiş, Titu Bojin
