Oameni din Banat

Cum a ajuns fiului unui frizer din Timișoara pictorul Curții Regale Britanice

Puțini știu că un timișorean a ajuns să fie pictorul Curții Regale Britanice. Károly Brocky, născut pe 22 mai 1807 în Timișoara, a avut un parcurs extraordinar de la fiul unui frizer la un artist renumit în întreaga Europă.

RETIM

Muzeul Națională al Banatului dezvăluie povestea senzațională timișoreanului care a ajuns pictorul Curții Regale Britanice. Rămas orfan de mic, Károly a fost crescut de cumnatul său, Franz Weldin, care l-a îndrumat să își dezvolte talentul artistic. Sub îndrumarea învățătorului János Schutz, Brocky a început să ia lecții de desen, în timp ce lucra ca ucenic într-un atelier de frizerie. Cu toate acestea, pictura l-a atras mult mai mult, și astfel s-a alăturat pictorului Gábor Melegh din Vârșet, unde a învățat tehnica picturii în ulei.

Fluturi și albine vii - expoziție

Aventurile lui Brocky l-au dus la Viena, unde, deși abandonat de un prieten, a continuat să studieze cu sprijinul cumnatului său. Aici a urmat cursurile Politehnicii, remarcându-se prin seriozitate și sârguință, în ciuda greutăților financiare. După terminarea studiilor, Brocky a călătorit în Italia pentru a studia lucrările maeștrilor italieni, adunând schițe și desene și construindu-și o colecție impresionantă.

Membru al Academiei Regale a Acvareliștilor din Marea Britanie

Reîntors la Viena, Brocky a intrat în contact cu elita culturală a orașului și a devenit un portretist foarte căutat. În 1837, a plecat la Paris unde a întâlnit un nobil englez, Hugh Andrew Munro of Novara, care l-a invitat la Londra. Acolo, Brocky și-a deschis un atelier spațios și a continuat să câștige popularitate ca acvarelist. În 1854, a fost ales membru al Academiei Regale a Acvareliștilor din Marea Britanie.

În Londra, talentul său a atras atenția reginei Victoria, iar Brocky a devenit unul dintre pictorii Curții Regale Britanice, realizând portrete ale reginei și ale prințului Albert. De asemenea, a pictat numeroși aristocrați maghiari care se refugiaseră în Londra după Revoluția din 1848.

Creația sa a fost recunoscută și premiată de multe ori, iar lucrările sale sunt expuse în instituții prestigioase precum Muzeul Britanic din Londra, Victoria și Albert Museum, și Muzeul Național Ungar din Budapesta.

Pentru a-i onora memoria, în Timișoara, pe fațada casei natale de pe str. Eugeniu de Savoya nr. 12, a fost amplasată în 2013 o placă comemorativă realizată de sculptorul Luigi Ștefan Varga. Károly Brocky rămâne unul dintre cei mai importanți portretiști maghiari din perioada Biedermeier, lăsând o moștenire culturală valoroasă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns