La începutul anilor 1800, mai multe grupuri de locuitori din regiunea Tirol au ajuns în Banatul de astăzi, unde au întemeiat mai multe localități. Emigrarea lor a fost un fel de pedeapsă acceptată pentru faptul că s-au răzvrătit împotriva ocupaţiei bavareze, impuse de către Napoleon după victoria obţinută la 2 decembrie 1805 asupra Austriei la Austerlitz. Istoricul bănățean Mircea Rusnac, descrie pe blogul său, Istoria Banatului, întreaga poveste a emigrării.
„Conduşi de hangiul Andreas Hofer, ei au trebuit să dea piept atât cu bavarezii, care stăpâneau în mod formal regiunea, cât şi cu trupele franceze ale mareşalului Lefebvre. Răscoala a fost înfrântă, iar Andreas Hofer împuşcat. Supuşi în continuare unei crunte reprimări din partea francezilor şi a aliaţilor lor bavarezi, numeroşi participanţi la răscoală au fost nevoiţi să recurgă la soluţia emigrării de pe pământurile lor. Ei s-au adresat în acest sens împăratului austriac Francisc I, care le-a permis să se stabilească în Banat”, arată Rusnac.
Pașaport și 50 de florini, pentru o viață nouă
Istoricul bănățean spune că, ajunşi la Viena, cei care au ales să emigreze au primit paşapoarte şi câte 50 de florini, deplasându-se apoi în Banat în trei grupuri, aflate în general sub conducerea unor foşti lideri ai răscoalei.
„Astfel, primul grup a sosit în vara anului 1810, venind cu vaporul pe Dunăre, Tisa şi Bega, sub conducerea lui Joseph Speckbacher, care fusese numărul 2 al răscoalei după Andreas Hofer, şi a cumnatului lui Hofer, Peter Thalguter. Cele 25 de familii tiroleze ajunse atunci în Banatul timişan au refuzat iniţial două oferte de a se aşeza în câmpie, preferând un teren muntos, aşa cum fuseseră obişnuite să trăiască înainte. Din acest motiv au ales o fâşie de teren situată între localităţile Fizeş şi Doclin, obţinând şi aprobarea de a se aşeza acolo din partea Administraţiei Camerale. Noii veniţi au fost instalaţi la început în Fizeş, iar din august 1810 a pornit construirea primelor case pe locul stabilit pentru familiile lor”, arată Mircea Rusnac.
Noul Tirol, ridicat în Banat
Au urmat alte grupuri de tirolezi care au ajuns în Banat. Conform lui Mircea Rusnac următorul a ajuns în septembrie 1810. Compus din 16 persoane, sub conducerea lui Jeremias Eisenstecken.
„În aceeaşi lună ei se aflau la Timişoara, unde au fost ajutaţi cu câte 30 de creiţari şi o măsură de pâine sau cu jumătate de măsură de grâu zilnic şi cu câte 70-75 de florini pentru a-şi putea cumpăra haine şi ustensile casnice. Iar în primăvara lui 1811 a ajuns şi cel de-al treilea grup, sub conducerea preotului Johann Mathias Stuefer. Componenţii săi au fost adăpostiţi în Măureni până la terminarea caselor de care aveau nevoie”, povestește istoricul.
Noua localitate care se ridica a fost numită la început Tiroler Dorf (Satul Tirol), apoi Tiroler Treue (Credinţa Tirolului), Neu-Tirol (Tirolul Nou) şi Tyrol. Printr-o decizie a autorităţilor din 16 septembrie 1812, numele coloniei a fost stabilit Königsgnad (Bunăvoinţa Regelui), iar inaugurarea noii localităţi, care număra pe atunci 30 de case, a avut loc la 29 septembrie 1812. Printr-o patentă oficială, noii veniţi au fost împroprietăriţi, primind şi alimente, porumb şi orz pentru semănat şi lemne de foc la preţuri avantajoase. Pentru prima dată ei au arat pământul în 1811, cea dintâi recoltă fiindu-le lăsată în întregime. Iar până în anul 1814 au fost ridicate 56 de case, cu anexele gospodăreşti necesare, precum şi şcoală, farmacie, brutărie, fierărie, atelier pentru reparat căruţe, depozit de mărfuri etc.
Mulți tirolezi nu au rezistat în Banat
Mircea Rusnac dezvăluie că adaptarea a fost dificilă. Mulţi locuitori au murit din cauza diferitelor boli existente în regiune. Tirolezii nici nu s-au putut adapta la noile condiţii de viaţă, părăsind satul încetul cu încetul, cu începere deja din anul 1813.
„După înfrângerea lui Napoleon şi revenirea regiunii Tirol sub autoritatea Austriei, majoritatea lor s-au reîntors în locurile de baştină. În 1818, preotul Stuefer a primit oferta de a se aşeza la Timişoara. Cei plecaţi acolo împreună cu el au format Strada Tirolezilor din cartierul Elisabetin, azi Strada Ciprian Porumbescu. La începutul secolului al XX-lea, în satul Tirol mai exista numai familia Zauner, care se trăgea din coloniştii care au întemeiat localitatea”, arată istoricul bănățean.
Acesta susține că noul sat era în pericol acum să dispară. Dar, printr-o decizie a Curţii de la Viena din 16 iulie 1818, s-a admis ca în locul lor celor plecați sau decedați să se poată aşeza şi alţi locuitori.
„În consecinţă, la Königsgnad au venit în 1823 colonişti din Boemia şi Bavaria, în 1828 craşoveni din satele Rafnic şi Iabalcea, iar în 1848 slovaci din Ungaria de sus. Viaţa localităţii a putut continua datorită acestor nou veniţi. De la 1 ianuarie 1855, ea a fost inclusă în domeniile St.E.G., puternica Societate care a pătruns în zona muntoasă a Banatului”, arată Mircea Rusnac
Satul, care a fost redenumit Királykegye în 1888 şi Tirol în 1927, a dispus încă din 1810 de un notariat. Prima biserică, o capelă, a fost în hambarul comunal în primăvara anului 1814. Actuala biserică romano-catolică a fost construită între anii 1847-1850, iar în 1896 s-a amenajat parcul din jurul său. De parohia Tirol aparţineau şi filialele: Biniş, Brezon, Doclin, Ferendia, Forotic, Surduc, Berzovia şi Fizeş.
Mai multe informații puteți să găsiți în articolul scris de Mircea Rusnac, pe Istoria Banatului