Prima ediție a Diniaș Tamburaș Fest va avea loc sâmbătă, 13 iulie, în localitatea Diniaș, parte a comunei Peciu Nou, situată la 24 de kilometri de Timișoara.
„Am pornit acest festival din dorința de a reînvia o veche tradiție în Diniaș. Până în 1980, aici exista o orchestră de tamburași, care, din păcate, s-a desființat. În 2012 a fost reînființată orchestra și a primit numele de Zlatna Suza, adică Lacrima de aur. Acum avem o nouă generație de copii, elevi și studenți care învață să cânte la acest instrument. Orchestra Zlatna Suza are din nou viitor. Școala de Tamburași a Uniunii Sârbilor a dat trei generații de copii care cântă la tambură. Avem 60 de copii”, a declarat Predrag Ostoin, unul dintre organizatorii festivalului.
La festival participă Zlatna Suza – orchestra de tamburași din Diniaș, Orchestra Banat – din orașul maghiar Deszk, Șkola Tambure – formată din elevii Școlii de Tamburași de la Uniunea Sârbilor din Timișoara și din Centrul de Cultură a Tamburașilor din Novi Sad, Orchestra Tinerilor Tamburași – compusă din tineri din România și Serbia și Orchestra Zanatski – cu solistul vocal Zoran Bugarski Brica, din Novi Sad.
Festivalul este organizat de Uniunea Sârbilor din România și este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul Ro Cultura 2024. Evenimentele artistice vor avea loc în curtea Căminului Cultural din Diniaș, începând cu ora 19:30.
Tamburașii sunt muzicieni specializați în interpretarea muzicii populare sârbești, folosind tambura, un instrument tradițional cu coarde, asemănător cu lăuta, parte integrantă a culturii muzicale balcanice. Tambura are diverse dimensiuni și forme, fiecare contribuind la obținerea unui spectru larg de sunete și tonuri distincte.
Tamburașii sârbi cântă într-o varietate de stiluri muzicale, de la muzică de dans și cântece populare, până la piese mai lente și lirice, contribuind astfel la menținerea vie a culturii populare în comunitățile lor. Muzica tamburașilor este populară nu doar în Serbia, ci și în regiunile fostelor state iugoslave și în comunitățile sârbe din întreaga lume.
Satul Diniaș a fost locuit aproape exclusiv de etnici sârbi până în anii ’70. Astăzi, populația sârbă reprezintă aproximativ 40% din totalul locuitorilor.