Regizorul timișorean Florin Iepan, cunoscut pentru documentare precum „Decrețeii”, „Tarzan”, „Călător în țara eclipsei”, „Peisaj după embargo” sau „Hotel Cișmigiu”, s-a apucat de filme de animație. Creația lui Iepan, intitulată “Dudeștii, unde ești?”, este de fapt un experiment la granița dintre un film documentar și animație despre comuna Dudeșii Vechi.
“Omul, de la o vârstă încolo încarcă lucruri noi. Unii în bucătărie, alții în dormitor, alții în profesie. Mi s-a întâmplat și mie treaba asta cu filmul ăsta, <Dudești, unde ești?>. Dacă-l vezi așa, pare un soi de documentare pentru un documentar despre Dudedeștii Vechi, care o ia razna. În loc să te apuci să faci filmul documentar, tu de fapt stai cu materialele astea de prospecție, fotografii, înregistrări audio, filmări și te joci cu ele într-un program de animație. Și iese ce iese. Am încercat mai multe maniere, e un soi de chestie autodidactă în care încerc că îmbin documentarul cu animația”, a declarat Florin Iepan.
“E o comunitate foarte unită, ceea ce e foarte rar în România de azi”
“Dudeștii, unde ești?” trece în revistă câteva din momentele importante din istoria localității aflată aproape de granița cu Ungaria și Serbia; de la deportările în Bărăgan, până la povești din perioada împăratului Franz Iosef, ajungând la teme de actualitate precum migrația, ori pasiunea pentru vânătoare a deputatului bulgarilor Gheorghe Nakov.
“În film sunt personaje reale. Dudeștii Vechi e un sat din Banat cu bulgari catolici, foarte interesant și astăzi, ca și în trecut, dar marcat de două drame, ambele legate de pământ. Bulgarii mai bogați au fost deportați la începutul anilor 50, în Bărăgan, iar astăzi, pământul acela pentru care au murit bunicii, în mare parte a fost pierdut și acum e lucrat de o fermă din asta ultramodernă. Satele din Banat pierd relația cu pământul. Dar e un loc interesant. Are și o poveste amuzantă, sunt tot felul de legende legate despre cum s-a înființat localitatea, cum au fost ei ajutați de imperiul austro-ungar. Ce îmi place mie că e o comunitate foarte unită, ceea ce e foarte rar în România de azi. Dar și Dudeștiul se depopulează, tinerii pleacă”, a mai spus Florin Iepan.
Tehnologia permite ușor realizarea unor filme de animație
În anii ’50-’60-’70, studioul Anima Film făcea animație pe celuloid. Aici se realizau tot soiul de proiecte, de la filme de propagandă sau de protecţia muncii, până la seria desenelor animate cu populara „Mihaela“. Dar animaţia a evoluat şi trăieşte o a doua tinereţe. E un gen foarte expresiv din punct de vedere visual și pune la încercare creativitatea autorilor.
Filmul de animație are avantajul că are nevoie de echipe mari, echipamente, camere de filmare, lumini, decoruri, actori – orice posesor de un calculator cu softul potrivit poate face un film, din orice locație. Iepan a lucrat aproape doi ani la acest film care are o durată de 80 de minute.
“Noi organizăm de trei ani ateliere de animație la Timișoara, sigur că și eu am fost influențat, neavând un background, eu nu am făcut animație, am făcut documentar. Dar tehnologia îți permite în ziua de azi să faci animație mult mai simplu și mai ușor decât acum 30-40 de ani. Eu am lucrat cu niște animatori. Animația nu are nevoie de resurse mari, e nevoie de creativitate, ele se pot face oriunde există un computer și imaginație. Poți să faci animație și pe o insulă dacă ai un program și știi să-l folosești. S-a democratizat producția de animație, nu mai ai nevoie de echipamente și echipe mari. Un om cu program bun de calculator poate să facă un film bun de animație. Un scurt metraj se poate face în șase luni, iar un lung metraj îl faci într-un an jumate-doi”, a afirmat Iepan.
În alte ordine de idei, Asociația Documentor condusă de regizorul Florin Iepan a lansat o campanie de promovare pentru înființarea unui centru regional de film. Proiectul are două paliere: primul este crearea unui Fond Regional de Film, o alternativă la Centrul Naţional al Cinematografiei de la Bucureşti, iar al doilea – lobby pentru atragerea de producători care să realizeze filme în Banat și în zona de Vest.
