Alex, proprietarul de la NOAH River House, o pensiune de pe malul românesc al Dunării, a fost convins că cineva îi face o farsă. Tocmai îl sunase cineva de la Google, să îi spună că pensiunea lui, la care a lucrat ani de zile și investit sute de mii de euro, a fost aleasă ca fiind locația cu cea mai bună notă pe Google Reviews. Vestea neașteptată s-a dovedit a fi până la urmă adevărată.
Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Chiar dacă de obicei zicala este mai mult decât adevărată, există și excepții de la regulă. Una dintre ele am găsit-o pe malul nostru al Dunării, acolo unde ne-am cazat pentru un weekend, din dorința de a avea timp de exploart cazane uriașe și statui din piatră și mai și, la o pensiune, NOAH River House pe numele ei.
Locația
Am ajuns la pensiune după ce am ieșit din Orșova spre drumul care duce la Grațca. Acolo, pe malul apelor Dunării, proprietarul a ridicat o construcție impresionantă, însă nu destul de mare cât să te intimideze. Asfaltul lipsește din fața pensiunii, însă doar pentru câțiva metri. Strada a fost asfaltată în trecut, însă primăria a spart asfaltul să îl refacă din nou, pe fonduri europene. Noi am condus o mașină mică și nu am avut probleme. Cu siguranță data viitoare europenii vor pune și asfaltul înapoi pe stradă…
Dotările
Pensiunea are o sufragerie imensă, cu o canapea numai bună de urmărit un film pe Netflix sau cursa de Formula 1 din Brazilia. Pentru cei mai pofticioși, există o bucătărie complet utilată, cu aragaz, cuptor, frigider, mașină de spălat vase și aparat de cafea. Nu vei duce lipsă de nimic dacă vii aici cu familia și vrei să gătești ceva. La capitolul încălzire, aceasta se face cu pompă de aer. Temperatura este confortabilă în toată pensiunea, indiferent de cât de friguros ești.
Camera
Am primit camera căpitanului de la parter, aflată chiar lângă sufragerie. Nu am suferit de zgomot prea mult în cele două nopți de weekend, în special pentru că pereții sunt bine izolați, iar ceilalți ocupanți ai cazării au fost cumpătați după anumite ore. În cameră am găsit un pat confortabil, o măsuță pentru lucru, o baie cu tot ce aveam nevoie și ferestere floor-to-ceiling pentru priveliște.
Priveliștea
Că tot vorbim de privelște, este fără doar și poate atracția principală a locației. Dimineața, când ceața se ridică de pe suprafața apei spre dealurile din Serbia, nici nu trebuie să te ridici din pat pentru a te simți ca în rai. Iar dacă te așezi pe unul dintre șezlongurile de pe ponton, fie că vrei să bei un ceai sau să trimiți niște emailuri, priveliștea îți fură privirea la fiecare două-trei secunde.
Partea bună este că ai parte de priveliștea asupra Dunării de oriunde din pensiune. Toate camerele sunt dotate cu ferestre din podea până în tavan, oferind 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, o priveliște neîntreruptă asupra măreției fluviului ce străbate toată Europa. Cu minim efort, te poți bucura de vedere și o poți imortaliza doar trăgând draperia, pentru Instagram.
Liniștea
Dacă priveliștea nu era de ajuns, liniștea este un alt atu al NOAH River House. Construită departe de orice forfotă de oraș, locația se bucură de un nivel de liniște sporit. În majoritatea timpului, singurele zgomote care te vor “deranja” vor fi cele de la pisică, dornică de puțină atenție. Sau revoltată că i-ai luat locul pe șezlong. Liniștea e la ea acasă aici, de oriunde ai asculta-o.
Grătarul și ciubarul
Pe lângă dotările din interior, pe puntea din exterior cu vedere la Dunăre pensiunea te așteaptă cu un foișor de cel puțin 20 de persoane. Mai mult, ai un grătar din cărămidă gata de sfârâit, precum și un ciubar din lemn care, la cerere, poate fi pregătit chiar pentru ora la care vei ajunge la cazare.
Minusuri
Este adevărat că NOAH River House ne-a cazat pentru două nopți din bunăvoință, până când am putut să ne facem documentarea la articolele pe care le vom publica despre acea parte superbă a Dunării. Însă chiar și așa, nu am găsit niciun minus la această cazare. Ca jurnaliști, mereu căutăm nod în papură, însă la pensiunea în cauză, nu am găsit nici papura.
Internetul a fost bun și rapid, patul a fost curat și confortabil de am dormit neîntorși, sufrageria și bucătăria ne-a ajutat să ne adunăm după o zi pe teren, iar zonele de relaxare au fost numai bune pentru câteva ore de destindere. Nu știm ce să scriem “de rău”, pentru că efectiv nu avem ce. Poate ar merge un coș de gunoi în cameră, nu doar unul în baie. Dar asta e și din cauza noastră, pentru că suntem mai împrăștiați…
De văzut prin zonă
La câteva minute cu mașina se află Mănăstirea Sfânta Ana, o construcție superbă aflată deasupra Dunării, din lemn, ce merită vizitată. Eșelnița este la 15 minute de mers cu mașina, iar mai la vest veți găsi Chipul lui Decebal și Mănăstirea Mraconia. Cazanele Mici și Mari ale Dunării se află la 30 de minute cu mașina.
Satul cehesc Eibenthal îl găsiți la 45 de minute de mers cu mașina, pe un drum de pădure pitoresc și recent asfaltat. Merită drumeția mai ales pentru priveliști, dar și pentru restaurantul cehesc din localitate. Neapărat încercați gulașul de vită!