Bulza este un sat din județul Timiș, parte a comunei Margina. Pentru cei zece locuitori ai comunei, liniștea deplină este ceva normal, iar gălăgia se aude doar la unul dintre cele două televizoare cu “program TV” din sat. Sâmbătă, oamenii s-au pus de acord să facă un dejun, sau brunch, pentru cei veniți de la orașe pentru care liniștea e greu de găsit printre betoane, task-uri și meeting-uri. Ajutați și de generația mai tânără, veteranii satului au pus la cale unul dintre cele mai reușite Banat Brunch-uri din câte au fost organizate până acum.
La Bulza mai locuiesc doar 10 persoane în mod permanent. Cei mai tineri au plecat spre orașe, iar ca să vină să își viziteze rudele de la sat, trebuie să o ia prin Arad cu mașina, ocolind 50 de kilometri pentru a da de satul lor natal. A doua variantă este cea pe jos, prin pădure, pe un urcuș și coborâș deloc ușor de aproximativ 6 kilometri pe sens. Dacă o iei prin pădure, ajungi în sat în 90 de minute, asta dacă te țin picioarele. Iar dacă mai ai și bagaj, așa cum au orășenii care vin în weekend la sat, plin cu de toate, trebuie să ai condiție fizică bună pentru izbândă.
Un Banat Brunch muncit
După o oră și jumătate de mers vioi prin pădure, peste râu și prin pădure, cum spune poezia, Nea Ștefan ne anunță că am coborât în sat. Deocamdată vedem doar buruieni și urzici, tratament natural pentru reumă, zice ghidul nostru. Ici-colo vezi câte o grindă de beton sau de lemn, rămase în urmă de la fostele case așezate la poalele dealului. Mai mergem zece minute până să dăm de primele case din sat. Ne întâmpină de fapt o colonie de albine, care aveam să vedem mai târziu că au “livrat” parte din desertul brunch-ului.
La dejunul de sâmbătă, organizat sub brandul Banat Brunch, populația satului a explodat pentru câteva ore de la 10 la peste 200. Gazdele s-au pregătit cu zile înainte, tăind un porc de 150 de kilograme special pentru ospăț. Deși brunch înseamnă mâncăruri mai mult de mic dejun decât de prânz, de la eveniment nu au lipsit nici răciturile de porc, jumări, salam de casă, cartaboș și cârnați, cât nici felurile principale, crumpi cu cârnați în dubă, zamă de urzici, păsulă slăită, pită de casă cu untură și boia, lista e de-a dreptul interminabilă.
Bun de lingi blidul
Mâncarea la orice eveniment de tip Banat Brunch e făcută de localnici, cu ingrediente crescute și îngrijite doar de ei. Inclusiv sucurile de soc și ceaiul de tei sunt producție proprie. Pâinea are gust de brutărie fancy de la oraș, iar jumările sunt crocante și se topesc în gură în același timp. Să nu mai vorbim de pasta făcută din ele, că o luăm direct la plâns. Brânza proaspătă a fost livrată de dimineață de la celălalt capăt al satului, iar salata de cartofi este dulce datorită crumpilor crescuți în spatele casei, fără nicio intervenție chimică.
La capitolul dulciuri, avem plăcinte de toate felurile, făcute ca pe vremuri, cu umplutură cât să o ții minte, nu să o cauți cu lămpașul. Nu vrei să mai mănânci, pentru că stomacul îți spune că nu mai ai loc. Însă nu te lasă restul corpului să nu te mai duci o tură pe la bufet, să vezi ce nu ai gustat încă, deși pocnești de sătul. Gazdele nu ajută nici ele, pentru că vin mereu să vadă dacă ai mâncat, și să te trimită la realimentare dacă ai blidul gol. Oamenii ăștia nu știu că noi dăm 300 de lei pe lună pe abonamentul la sală?
Satul, o mină de aur
Biserica de lemn din mijlocul satului, una dintre cele opt ale așezării, se pregătește de slujbă. E ziua Sființilor Constantin și Elena, iar preotul a venit special în sat pentru o slujbă dedicată sărbătorii și grupului de turiști curioși. Însă după un drum prin pădure după care inima îți bate ca la iepurași, nu vrei decât să te pui în locul tău, cu blidul de mâncare plin ca la all-inclusive, și să te înfrupți din tot ce găsești pe mesele care dau pe de-a latura de mâncare. Intrând în biserică însă, le dai dreptate organizatorilor și găsești slujba ca un desert pentru spirit. Stai și asculți, în timp ce te bucuri de răcoarea de dinăuntru, care te mai scapă de sudoarea muncită pe dealuri.
Despre satul Bulza nu se știu prea multe, altele decât că nu este accesibil pe drum de asflat decât printr-un alt județ. O doamnă mai în vârstă, că nu îi poți spune bătrână la cât de bine se ține pentru vârsta ei, tanti Ana, ne povestește în fața bisericii despre minele de aur. Oamenii au exploatat aurul până când într-o zi s-au săturat de lefurile mici, moment în care satul odată animat și plin de familii cu mulți copii a ajuns să mai aibă doar 10 locuitori. Au plecat spre orașe și spre corporații, cei mai tineri, iar cei mai bătrâni au rămas aici, să își ducă bătrânețea cum pot mai bine.
Dacă nu le e bine, cheamă ambulanța de la unul dintre cele două telefoane prin satelint din sat. Semnal aici nu ai nici pentru un bip, iar ca să pui un Story pe Instagram trebuie să urci în vârf de deal. Și nici atunci nu ești sigur că vei prinde 3G, sau că vei mai nimeri drumul înapoi. Din instinct, cauți să vezi dacă nu cumva a revenit semnalul, că vrei neapărat să le arăți urmăritorilor tăi ce fain e la Banat Brunch la Bulza, satul în care ajungi printr-un alt județ. Nu ai noroc, așa că te întinzi pe spate și, cu o priveliște de vis în față, după un brunch de pomină, închizi ochii și asculți hiturile cucului de pe deal. Așa sunete nu găsești pe Spotify.
N-ai mai auzit de mult atâta liniște.
Am fost acolo .Am ales sa ajungem peste deal din Costeiu .Superb .