Pentru zilele noastre, coșarul este o apariție rară și „cu noroc”, însă în anii ’30 breasla coșarilor avea foarte mulți membri. O dovedește și fotografia de mai sus, aflată în colecția istoricului Oliviu Gaidoș.
Este vorba despre „Grupul hornarilor lugojeni la mijlocul anilor ’30 (Coșar/ Kéményseprő/ Rauchfangkehrer)- fotografie de L. Naschitz (colorizată 2021)”
„Coșarii au fost o prezență obișnuită și necesară în Lugojul de odinioară. Cei care se ocupau de curățarea coșurilor și a cuptoarelor, deși lucrau pe cont propriu, formau la rândul lor, din vechime, o breaslă fără statute. Cartea de adrese pentru Ungaria de Sud, publicată în 1890, îi menționează pe următorii coșari din Lugoj: Gelsinger Ludwig, Molnar Ludwig, Petculescu Nicolae, Rochusz Franz și Jurănescu Gheorghe. Numărul lor va rămâne constant până în perioada interbelică (1929): Fritz Roza, Gomborovics Nicolae, Molnar Carol, Pelici Iuliu, Petculescu Nicolae. În cadrul ÎNTREPRINDERILOR COMUNALE LUGOJ (1938) ia ființă în 1939 SERVICIUL DE HORNĂRIT AL ORAȘULUI LUGOJ, primul de acest fel din țară. Acesta era împărțit în patru circumscripții, în fiecare acționând câte un hornar șef însoțit de un ajutor. Se efectuau atât operațiuni de curățire, cât și de ardere a coșurilor. Începând cu anul 1948 hornăritul a fost asigurat de ÎNTREPRINDEREA DE GOSPODĂRIE ORĂȘENEASCĂ LUGOJ ( I.G.O.L.)”, arată tănărul istoric lugojean.