Locuri din Banat

Memoriile Cetății 2020: Primul poem ilustrat din Timișoara, pe peretele unui cămin studențesc

Primul poem ilustrat din Timișoara se regăsește acum pe peretele de 170 mp al  căminului studențesc G4 din Timișoara. Este vorba de poemul Dragă poezie al poetului Ion Monoran, transpus în linii și tușe de culoare de artistul Ovidiu Batista.

RETIM

Poemul ilustrat acum, la început de decembrie în cadrul programului Memoriile Cetății al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, este un omagiu adus lui Ion Monoran. Poetul a fost și un revoluționar, care în seara de 16 decembrie 1989 a oprit tramvaiele din Piața Maria, lângă casa lui Laszlo Tokes, îndemnând oamenii să coboare și să se revolte împotriva regimului comunist. Poeziile lui Ion Monoran sunt nonconformiste, cu versuri libere, exact ca spiritul său.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Poemul Dragă poezie  a fost ilustrat de Ovidiu Batista, un artist ce reușește să interpreteze societatea într-un mod expresionist și suprarealist. El surprinde, deseori, conflictul dintre conștient și inconștient, de aceea, modul în care a reușit să picteze și poemul lui Monoran este cu adevărat unic. Conceptul lui Ovidiu Batista pentru poemul Dragă poezie este caracterizat de o paletă cromatică specific ilustrațiilor moderniste, întâlnind pe alocuri referințe plastice din ramura art-nouveau. Compoziția realizată pe peretele lateral al căminului G4 ilustrează punctul culminant pe care poetul îl descrie prin dialogul său cu poezia, introducând elemente care inspiră, mesajele cheie cu caracter social, care, de altfel, îi sunt caracteristice. Dragă Poezie se întrupează într-o figură plină de eleganță, cu un aer visător și pozitiv. Prin importanța acordată portretul feminin, intenția este de a inspira publicului  speranță, curaj și continuitate, bunătate și frumusețe interioară.

Programul Memoriile Cetății din acest an a avut ca o componentă importantă poezia contemporană și a adus versurile autorilor români contemporani aproape de locuitorii orașului. Poezia de stradă este proiectul artistic prin care voluntarii ATCEC au decorat trotuarele din 60 de intersecții din Timișoara cu versuri. Așadar, timișorenii care merg pe jos și așteaptă la semafor, pot citi versuri pe asfalt. Poeziile lui Robert Șerban, Tudor Crețu, Aleksandar Stoicovici, Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Ana Pușcașu, Adrian Bodnaru, Nicoleta Papp, Goran Mrakić, Marius Aldea și Alexandru Potcoavă au fost transcrise  pe asfalt, răspândite prin toate cartierele pentru a-i încuraja pe trecători să ia orașul la pas, să le descopere și să le citească pe toate.

Programul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție și este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020.” Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă prin care localnicii și vizitatorii să redescopere  spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns