Evenimente

Peste 1.200 de IT-iști a strâns cel mai mare hub de business din vestul țării, la Iulius Town

Comunitatea IT din Timișoara s-a reunit, săptămâna trecută, în ansamblul mixt Iulius Town, la deja tradiţionala petrecere Banat IT Autumn BBQ. Cel mai mare hub de business din vestul țării a găzduit cea de-a 13-a ediție a acestui moment de socializare și conectare, care a avut loc pe 13 septembrie, de Ziua Internațională a Programatorului. La eveniment au participat peste 1.200 de entuziaști, cu o energie contagioasă.

RETIM

Într-o atmosferă vibrantă și animată, Banat IT Autumn BBQ – Carnaval Edition le-a oferit participanților o experiență memorabilă. Evenimentul, organizat de Asociația Banat IT în parteneriat cu Iulius Town și United Business Center, a inclus personaje pe picioroange, activități tematice de carnaval cu premii și surprize pentru adulți, dar și pentru cei mici, jonglerii, face painting și gustări. Muzica live a fost asigurată de trupa VAL Band, care a creat un vibe ideal pentru cel mai important eveniment de networking pentru comunitatea IT din Timișoara.

Fidelity by Iulius Mall

Prin Banat IT Autumn BBQ – Carnaval Edition, am reafirmat încă o dată rolul esențial al comunității IT din Timișoara și am întărit legăturile dintre profesioniștii din acest domeniu. Suntem bucuroși că un număr remarcabil de participanți au fost alături de noi la acest eveniment, demonstrând astfel că dorința de a conecta și dezvolta industria IT din regiune rămâne în continuare puternică”, a declarat Andreea Szekely, Președintele Asociației Banat IT.

Iulius Town Timişoara integrează cel mai mare hub de business din vestul țării, care reunește unii dintre cei mai puternici furnizori de „inteligență” din domeniul tehnologiei și automotive la nivel mondial. Cele patru clădiri de birouri United Business Center totalizează peste 80.000 mp închiriabili și 50 de companii multinaționale, de pe trei continente, cu aproximativ 9.500 de angajați, care livrează de aici tehnologii și servicii folosite worldwide.

Înființată de un grup de profesioniști din domeniul IT, Asociația Banat IT este una dintre cele mai reputate organizații ale sectorului tech din vestul României, activând pentru creșterea coeziunii sectoriale, a gradului de valorizare a inovării și potențialului de cercetare-dezvoltare, îmbunătățirea practicilor de afaceri și de atragere a resurselor umane, respectiv pentru educație de natură tehnologică și de business pentru cele mai diverse categorii de beneficiari.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns