Conacul Mocioni din Foeni, monument istoric de importanță națională și universală, ridicat în secolul XVIII va intra în circuitul turistic, după o investiție a Consiliului Județean Timiş. Conacul a fost inclus în 2020 pe lista de rezervă a programului RO-CULTURA, finanțat prin granturi norvegiene, iar anul acesta va putea intra în lucru ca urmare a deciziei de suplimentare a fondurilor alocate programului. Data estimată pentru începerea implementării este luna aprilie 2021, iar proiectul trebuie finalizat în termen de trei ani. Este prevăzută reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea conacului.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 12 milioane lei. Contribuția CJ Timiş se ridică la 20%, restul reprezentând finanțare nerambursabilă.
Conacul Mocioni se află la o distanță de 42 km de Timișoara și este un monument istoric de o mare valoare arhitecturală și simbolică. Clădirea a fost realizată în stil neoclasic în anul 1750, fiind opera arhitectului Mór Kallina. Numele lui Kallina era deja consacrat în epocă, arhitectul fiind unul dintre favoriţii nobilimii maghiare şi proiectantul unor clădiri reprezentative ale Budapestei.
A fost reședința familiei Mocioni(în forma maghiarizată Mocsonyi), familie de aromâni emigraţi în Ungaria şi stabiliţi în Banat, implicaţi activ în promovarea şi obţinerea drepturilor politice ale românilor din Ungaria. Cu toate că s-au înrudit cu familii maghiare, sârbeşti sau germane, au păstrat un conservatorism ortodox neclintit şi s-au delimitat de curentul de maghiarizare. Familia Mocioni a fost printre puţinele excepţii care au reprezentat aristocraţia românească în fosta Ungarie. Au fost mari politicieni, filantropi, susţinători ai culturii române.
”Mocioni este o familie istorică de secol XVIII-XIX, mari mecena ai culturii româneşti, care au dat burse pentru studenţii români pe vremea lui Eminescu. (…) Este şi o capelă mare, extrem de frumoasă a familiei Mocioni, în cimitir, realizată în stil baroc.”, spune scriitorul Daniel Vighi.
Cel mai important membru al familiei care a locuit aici, a fost Andrei Mocioni de Foen. În 1869, Andrei Mocioni, după ce s-a retras din activitatea politică, s-a mutat în conac împreună cu soţia sa, Laura Cernovici.
După anul 1949, domeniul a fost naţionalizat, iar în castel s-a instalat un sanatoriu. Astăzi el găzduiește Casa de Cultură, un muzeu şi biblioteca din comună. Proiectul va fi patronat de Michael de Styrcea, urmașul familiei Mocioni.