Evenimente

Povestea fascinantă a tumulilor preistorici de pe teritoriul Banatului. Grămurada de la Jupani și Grămurada lui Ticu

Muzeul Național al Banatului (MNaB) organizează lunar o serie de prelegeri cu scopul de a populariza istoria Banatului și proiectele de cercetare ale specialiștilor MNaB. Acestea fac parte din proiectul „Seri de poveste la Muzeu”, inițiat de colegii de la Secția Arheologie, și au loc în mansarda Bastionului Maria Theresia.

RETIM

Pentru a treia întâlnire a Serilor de poveste, MNaB propune publicului un subiect de discuție fascinant, unul dintre cele mai răspândite tipuri de monumente funerare specifice preistoriei Europei și Asiei: tumulii. Aceștia pot ascunde în interiorul lor descoperiri spectaculoase și povești frumoase despre cum priveau oamenii vremurilor trecute destinul celor care trec în neființă.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

FOTO culturatimis.ro

O astfel de descoperire a fost identificată în tumulul numit Grămurada de la Jupani, o structură funerară aflată pe teritoriul satului modern Susani din comuna Traian Vuia, județul Timiș. Această localitate contemporană a mai fost terenul unor descoperiri arheologice spectaculoase, cum ar fi așa-numitul sanctuar aparținând debutului primei vârste a Epocii Fierului făcută în tumulul numit Grămurada lui Ticu. Ceramica identificată aici stă la baza definirii unui stil ceramic caracteristic perioadei respective, numit grupa Susani.

Între cele două monumente funerare există și asemănări, dar și multe deosebiri, aspecte care răspund unor întrebări dar, în același timp, creează altele, păstrând acea atât de necesară urmă de mister care face interpretarea istorică a descoperirilor arheologice atât de fascinantă.

Prelegerea va avea loc joi, 30 martie, de la ora 18:00, în mansarda Bastionului Maria Theresia. Evenimentul este deschis publicului larg și este o oportunitate excelentă de a afla mai multe despre istoria Banatului și despre proiectele de cercetare ale specialiștilor MNaB.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns