Mănăstirea Gornea, de la malul Dunării, în comuna Sichevița, a fost fondată în anul 2001, pe baza unor descoperiri arheologice care au scos la iveală obiecte cu însemne creștine din secolele IV-V. Descoperirile au fost îndemnul protopopului Ion Văran al Oraviței și primarului comunei Sichevița, Gheorghe Birtea, care au propus înființarea unui schit.
În luna iunie 2001, Episcopia Caransebeșului a aprobat oficial înființarea schitului în locul unui fost pichet de grăniceri, cu teren și clădiri donate de Ministerul de Interne. Activitățile monahale au început în luna mai a anului 2001, prin așezarea a două călugărițe și a unui ieromonah în acest loc.
În data de 21 noiembrie 2001, chiriarhul locului, PS Dr. Laurențiu Streza, a binecuvântat începutul lucrărilor de amenajare a schitului cu prilejul sărbătorii „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, hramul acestui așezământ monahal. În anul 2002, s-au construit trapeza, chiliile, bucătăriile și arhondaricul pentru credincioși, iar în 2 mai 2003 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică a așezământului monahal, construită între anii 2004-2010 din cărămidă, în stil bizantin, fiind încăpătoare pentru toți credincioșii care calcă pragul acestui așezământ monahal.
În data de 21 noiembrie 2006, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit paraclisul mănăstiresc, iar în luna noiembrie 2010, biserica principală a Schitului, cu hramul „Izvorul tămăduirii”, sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și nesecat al mântuirii noastre.
În cadrul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, ce a avut loc la data de 18 noiembrie 2010, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire, ca o recunoaștere a strădaniilor viețuitorilor așezământului monahal de la Gornea.
În luna aprilie 2016, prin binecuvântarea chiriarhului locului, grija administrativă și duhovnicească a Mănăstirii Gornea a fost preluată de câteva monahii și surioare formate duhovnicește în obștea Mănăstirii Nera. Astfel, mănăstirea a primit un nou suflu spiritual, măicuțele reușind în scurtă vreme să închege o familie duhovnicească unită și dornică să răspundă nevoilor comunității de credincioși din zonă, cât și oricărui pelerin însetat după rugăciune și cuvânt spre folosul mântuirii sufletului. De asemenea, măicuțele au desfășurat activități cu tinerii, implicându-se în tabere de creație și ajutând copii în pregătirea școlară.
Cu 1 decembrie 2018, Mănăstirea Gornea devine mănăstire de călugări, obștea fiind formată din 6 viețuitori, ieromonahi și frați de mănăstire, care se străduiesc prin nevoințele călugărești zilnice, să lucreze atât la zidirea lăuntrică a sufletului, cât și pentru slujirea pastoral-misionară a oamenilor, ca acest sfânt locaș să fie resimțit, cu darul Domnului, ca un adevărat izvor de tămăduire sufletească și trupească.
Mănăstirea are un rol important în reînnoirea vieţii spirituale a ţinuturilor învecinate Dunării şi arată păstrarea tradiţiei monahale ortodoxe în sudul Banatului.
1. Pozele nu sunt de actualitate;
2. In prezent obștea mănăstirii este formată din monahii.
22.02.2023