Într-o zonă liniștită de munte, aproape de Hațeg, se înalță Mănăstirea Prislop, o oază de rugăciune și sfințenie pentru credincioșii din România. Printre sfinții români canonizați, strălucește cu harul său și Cuviosul Ioan din Prislop (cunoscut și sub numele de „Sfântul Ioan de la Silvaș”), un sihastru ale cărui fapte și virtuți au rămas în evlavia credincioșilor din Țara Hațegului și din întreaga țară.
Viața sa a fost un pelerinaj al credinței, renunțând la căsătorie din dragoste pentru Hristos, devenind parte a obștii Mănăstirii Prislop. Și-a săpat cu dalta o mică chilie pe malul pârâului Silvuț, la o distanță de un kilometru de mănăstire. Această chilie, cunoscută în partea locului sub numele de „casa sfântului”, a devenit locul în care a petrecut mulți ani rugându-se neîncetat și luptându-se cu ispitele diavolilor.
„După izvoare orale şi scrise, Cuviosul Ioan era localnic din satul Silvaşul de Sus, fiu de părinţi foarte credincioşi. Renunţând la căsătorie din marea sa dragoste pentru Hristos, fericitul Ioan intră în obştea Mănăstirii Prislop (Silvaşul) pe la sfârşitul secolului XV sau începutul celui următor. Nevoindu-se aici mulţi ani în aspre osteneli, precum: post îndelungat, rugăciuni neîncetate, lacrimi, privegheri şi ascultare şi sporind mult în sfinţenie, Cuviosul Ioan s-a retras în munte la desăvârşita linişte, pe valea pârâului Silvuţ. Aici, la un kilometru mai sus de mănăstire, în malul stâncos şi adânc al pârâului, marele sihastru şi-a săpat singur cu dalta o mică chilie ce se păstrează şi astăzi şi este cunoscută în partea locului cu numele de „chilia” sau „casa sfântului”. Credincioşii aveau mare evlavie către el şi multă încredere în rugăciunile lui, încât îl cinsteau ca sfânt încă din viaţă şi veneau adesea la peşteră să-i spună necazurile şi să-i ceară sfatul”, arată Arhimandritul Ioanichie Bălan.
În inima sălbăticiei muntelui, Cuviosul Ioan a trăit nevoința sfântă, încununându-se cu posturi îndelungate, rugăciuni fierbinți, lacrimi de pocăință și privegheri. Ostenelile sale l-au învrednicit de harul minunilor și vindecărilor, iar credincioșii din apropiere veneau la „casa sfântului” pentru a-i cere sfatul și pentru a se închina la cele sfinte.
Tragicul lui sfârșit îl găsește tot în locul sacru unde și-a petrecut viața. În timp ce săpa o fereastră în peretele chiliei, Cuviosul Ioan a fost împușcat din greșeală de un om înarmat de pe malul opus al pârâului.
„Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru”, arată Arhimandritul Ioanichie Bălan.
După trecerea sa în veșnicie, moaștele sale au fost ridicate cu evlavie și depuse în biserica satului. Vestea despre sfintele sale relicve a ajuns și în Țara Românească, iar câțiva călugări au cerut să le primească în mănăstirile lor dincolo de Carpați.
Astăzi, peștera de la Prislop rămâne un loc sfânt și căutat de pelerini.
Mai multe pe doxologia.ro
