În 15 septembrie, Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi cinsteşte, prin rugăciune, ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Moaştele Sfântului Iosif a fost adusă în Catedrală pe 7 octombrie 1956, la 300 de ani de la moartea ierarhului, atunci când Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.
Despre Iosif cel Nou se ştiu destul de puţine. S-a născut în 1568, la Reguza, actuala localitate croată Dubrovnik. Părinţii l-au botezat Iacob. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrid (în actuala Macedonia de Nord) să înveţe carte, iar la 15 ani decide să se călugărească.
„Sfinții sunt plăcuți lui Dumnezeu din orice neam. El s-a născut la Dubrovnik, Raguza de altădată. Tatăl lui, Giovani Frusco, era italian sau venețian, iar mama se pare că a fost din Limnos și se zice că ar fi fost grecoiacă. Alte surse spun că mama ar fi fost de origine aromână”, a povestit Simeon Stana, parohul mănăstirii de la Partoș.
Biserica de la Partoș
Pleacă pe Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator, acolo unde primeşte numele de Iosif. Devine sihastru şi vindecă multe boli. Este numit egumen la Mănăstirea Sântul Ştefan din Adrianopol (actualmente oraşul turcesc Edirne) vreme de şase ani, iar apoi revine pe Muntele Athos, la Mănăstirea Cutlumus.
La vârsta de 80 de ani, se retrage la Mănăstirea Vatoped, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit, în timp ce regiunea se afla sub ocupaţia Imperiului Otoman (1552-1716). În acea perioadă, românii şi sârbii se rugau împreună, iar slujbele se ţineau numai în limba sârbă.
Bisericile de la Partoș
Paşa de Timişoara a avut o relaţie apropiată cu Iosif. Se spune că mulţi turci care s-au lepădat de legile lor, au primit botezul de la Iosif.
„În acea vreme Banatul era sub Imperiul Otoman, iar patriarhul de la Constantinopol își revendica dreptul de a avea reprezentanți în regiune. Există mărturii că creștinii ortodocși aveau un regim de nerestricție, cum nu s-a întâmplat ulterior în cadrul Imperiului Habsburgic. Probabil că aveau mai multă clemență sub otomani decât sub alte imperii creștine, care ne doreau, dar după felul lor”, a mai adăugat Simeon Stana.
A păstorit credincioşii din Banat vreme de trei ani. Se spune că a săvârşit numeroase minuni, printre care stingerea unui incendiu izbucnit în cetatea Timişoara.
În 1653, Iosif se retrage la mănăstirea de la Partoş (un sat din comuna Banloc, judeţul Timiş), unde avea să moară peste trei ani, la vârsta de 85 de ani. A fost îngropat în mica biserică a mănăstirii, într-un mormânt zidit la intrare.Pe lespedea aşezată deasupra mormântului a fost scris: „Sviatitel Iosifa novii bivsil Mitropolita Temisvarskii” (în traducere “Preasfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei”).
„Închipuiți-vă că el vine aici la 80 de ani. A murit în 1653 și a fost îngropat în bisericuța mică a mănăstirii, într-un mormânt zidit la intrare. Biserica mare a fost construită ulterior, în 1750, de Marcu Muțiu, județul Timișoarei, ca mulțumire Sfântului Iosif. Unii zic că i-a vindecat fiica, alții spun că pe el însuși. Vechea biserică apare într-o carte de cult cu inscripția 1571. Când a fost ridicată, de niște călugări, nu se știe exact. În mare parte a fost păstrată în aceleași condiții și conservată, mai ales că la o sută de ani de la moartea lui Iosif s-a construit biserica mare”, a mai spus Simeon Stana.
Mormântul Sfântului Iosif de la Partoș
