Pe data de 25 decembrie 2020 se împlinesc 100 de ani de când tenorul Traian Grosavescu a debutat la Opera din Cluj, înlocuindu-l pe tenorul Pavel, care era bolnav. Directorul Operei din Cluj a întrebat coriștii, care cunosc opera „Madame Butterfly” și pot interpreta rolul Pinkerton. Traian, care a studiat mai multe opere, cunoștea rolul și s-a oferit să-l interpreteze. A fost un mare succes, tenorul Pavel i-a dăruit lui Traian o fotografie cu dedicația :”Soarelui care răsare, Soarele care apune”.
Clujul avea o nouă stea și în scurt timp Traian Grosavescu ajunge tenorul prerferat al Operei din Cluj. În anul 1922 , împreună cu Aca de Barbu este invitat sa cânte la Teatrul Liric din București. Obiceiul lui Traian era ca primul spectacol pe care îl cânta pe scena oricărui teatru să fie în limba română. În felul acesta va fi primul tenor care cânta la București în limba română. Este invitat la un dineu de Familia Regală, fiind simpatizat în mod deosebit de M.S. Regina Maria.
Dineul a avut loc vineri 15/9/1922 la Sinaia cu ocazia vizitei președintelui Poloniei, mareșalul Pilsudski. Citez din cele spuse cu această ocazie de M.S. Regina Maria :”Dineu mare. Masa frumos aranjată. După dineu un concert bine organizat cu un program frumos. Pinx, Alessandrescu și Bernhardt au cântat trio Arenski. Pinx a cântat un solo iar Ivony și transilvăneanul Grosavescu au cantat, pe rând, amândoi foarte frumos. Ea a cântat cântece poloneze iar el a cântat lieduri.
El are o voce minunată și pronunța atât de bine, încât poți înțelege fiecare cuvânt. Mi-a plăcut. Muzica mă pătrunde acum tot mai mult.”
Pe data de 10/7/1923, când debutează alături de Jean Athanasiu la Opera Populară din Viena în „Paiațe” de Leoncavallo, „Neues Wiener Abendblatt” scrie :”Canio a fost domnul Traian Grosavescu, un tenor de cea mai înaltă noblețe, un fel de aristocrat al trupei. Domnul Grosavescu poseda o voce mlădioasă, luminoasă care te face atent și care amintește de kammersangerul Steiner, maestrul tânărului tenor. O voce cultivată, fără pată, curată și clară în înălțime. În orice caz ambii români au prezentat două tipuri diferite, dar unite ca succes. Domnul Athanasiu a cântat italienește. Domnul Grosavescu a cântat românește, iar publicul le-a făcut o manifestație napolitană.”
Traian avea obiceiul sa cânte, oriunde era invitat, primul spectacol în limba română. Așa a procedat și la Graz, Oslo, Praga, Salzburg, Budapesta, Berlin etc. Peste tot avea succese răsunătoare. Să revenim la Cluj. În anul 1923 directorul Operei din Cluj, Dimitrie Popovici Beureuth îl obliga să cânte două spectacole într-o zi. Deoarece era răcit, Grosavescu îl roagă să-l lase să cânte doar într-un spectacol, dar Beureuth nu este de acord. Atunci Grosavescu a mers la medic, care după ce l-a consultat i-a eliberat un certificat medical prin care îi recomanda tenorului un repaus vocal de câteva zile. Grosavescu a mers la direcțiunea operei și a prezentat certificatul medical. D.P. Beureuth nu a ținut cont de acest certificat și a declarat că Grosavescu face pe vedeta, l-a amendat cu 50.000 de lei , mulți pentru atunci, interzicându-i să mai cânte pe orice scenă de teatru sau opera romană de pe teritoriul României Mari. În felul acesta Grosavescu a fost alungat din țară.
Neavând bani să plătească amenda s-a împrumutat cu 50.000 de lei de la directorul Filaturii de mătase din Lugoj și de la Catina, un lugojan înstărit, a plătit amenda și a mers la Viena unde a debutat la Volksoper pe data de 10/7/1923. După un an se întoarce la Cluj, acolo este rugat de direcțiunea Operei maghiare să prezinte un spectacol. Este de acord, cerând un onorariu de 50.000 de lei pentru o seară.
După concert studenții români din Cluj, care au participat la acest concert, l-au luat pe Traian și l-au dus în fața Operei române spunându-i:
-Aici e locul tău, aici trebuie să cânți !!!Dar Traian, nedorind scandal le-a spus studenților:
-Haideți mai bine să bem o cafea și să discutăm acolo.
Intrând în cafeneaua de lângă operă l-au văzut la o masa pe Dimitrie Popovici Beureuth. Pentru a evita un diferend între studenți și director, Traian s-a repezit la Beureuth, l-a îmbrățișat și a aplanat potențialul conflict. Pe data de 15/2/1927 , în plină glorie, este asasinat pentru motive neelucidate, de către soția lui, Nelly Kovesdy Grosavescu la resedinta lor din Viena, de pe Lerchenfelderstrasse 62.
Pe data de 23/2/1927 ora 14 sicriul cu rămășițele marelui cântăreț bănățean este ridicat de pe catafalcul din foaierul Teatrului orășenesc din Lugoj spre a fi așezat pentru veșnica odihnă în Cimitirul ortodox de pe strada Făgetului. Ziarul local „Răsunetul”scrie: „La înmormântarea unui rege nu s-a adunat atâta lume din toate colțurile României Mari. Cortegiul a fost format din elevi și profesori ai liceului Coriolan Brediceanu, corurile I. Vidu, Lyra, Filarmonica din Caransebeș și Timișoara, fanfarele din Vrani, Reșita {UDR}, corurile sătești din împrejurimi în frunte cu renumitul cor de la Chizătău, corporațiile și reuniunile române și minoritare din Lugoj, reprezentanții „Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat”, clerul cu protopopul dr. Gh. Popoviciu, fost vicepreședinte al Senatului, perna cu decorații, purtată de trei ofițeri, patru care de coroane. Carul mortuar cu panglicile purtate de cei doi prieteni Gh. Dippon și Francisc Balogh, membrii ai Operei din Cluj, întristata familie, Consiliul Județean cu prefectul Romulus Boldea, delegațiile din Timișoara, Arad, Reșita, Oravița, Bocșa, Caransebeș, Oradea, Cluj etc, corpul ofițeresc, autoritățile civile, apoi domnii dr. Caius Brediceanu, ministru, dr. Tiberiu Brediceanu, compozitor, dr. Avram Imbroane, dr. Nicolae Ioanovici, primvicepresedinte a tribuna-lului, dr. Iosif Willer, deputat, Ion Marin Sadoveanu, Inspector general în Ministerul Cultelor și Artelor etc.
Muzica regimentului 17 infanterie, fanfarele și corurile au intonat pe tot parcursul drumului marșuri funebre și piese de Beethoven, Chaupin, Porumbescu și Vidu sub conducerea bătrânului maestru. Părintele Mihuti Jigorea, printr-o cuvântare mișcătoare arată meritele cântărețului asasinat. Urmează cuvântările domnilor prefect Romulus Boldea, ministru Caius Brediceanu, Inspector Ion Marin Sadoveanu, dr.Avram Imbroane, ziariștii I. Banciulescu și Ștefan Vladescu din Timișoara, dr. Iosif Willer, reprezentantul minorităților, Tiberiu Brediceanu în numele compozitorilor români, dt. Telegut în numele corului Doina din Timișoara, locotenent Ion Bunea, în numele camarazilor din reg. 42 obuziere, Francisc Balogh, în numele Operei din Cluj și dr. Tiberiu Sevici în numele Cercului Academic Banățean. În clipa punerii sicriului în groapă muzica militară intonează „La dona e mobile”. Taraful de muzicanți sub conducerea lăutarului Giuri Adamovici cânta la fel câteva arii din „Rigoletto”, opera în care a cântat Grosavescu cu o zi
înainte de moarte. Ca epilog fanfara tărănească din Vrani a cântat doina favorită a lui Traian.”
Filaret Barbu scrie în 1935:”Glontele de revolver ne-a răpit o glorie, care începuse să se adauge falangei celor care purtau peste graniță faima țării noastre. Iată pentr ce socotesc să închei acest capitol cu ultima propoziție acordată de sora tenorului, profesor dr. Olga Grosavescu într-un interviu: Sărmanul meu frate e mort; pe mormântul lui cresc flori, iar noi, cei rămași în urmă nu ne gândim decât la moștenirea frumoasă pe care ne-a lăsat-o el: AMINTIREA !
DAN TRAIAN DEMETER
