Locuri din Banat

Renovarea Domului din Timișoara s-a finalizat. Peste 20 de mii de vizitatori sunt așteptați în acest an

Episcopia Romano-Catolică din Timișoara anunță finalizarea proiectului de renovare și reabilitare a catedralei din Piața Unirii. Obiectivul general al proiectului a fost creșterea atractivității Catedralei Romano-Catolice Timișoara, cunoscută și sub numele de Domul “Sf. Gheorghe”, prin promovarea patrimoniului reabilitat și integrarea acestuia în circuitul turistic național și internațional.

RETIM

Lucrările au inclus renovarea și conservarea catedralei, restaurarea criptei și pietrelor tombale ale personalităților din cripta Domului, amenajarea curții interioare și realizarea de alei noi pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Fidelity by Iulius Mall

Pentru integrarea în circuitul turistic s-au realizat o pagină web dedicată, tururi ghidate și colaborări cu actori locali și internaționali. Proiectul își propune creșterea numărului de vizitatori ai catedralei cu 6% în primul an operațional, de la 19.800 la 20.988.

Finanțarea totală a proiectului prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020 a fost de 22.409.890 de lei, cu o finanțare nerambursabilă de 21.302.013 de lei.

Vechi de peste 280 de ani

Domul Romano-Catolic sau Catedrala Romano-Catolică din Timișoara este unul dintre monumentele emblematice ale orașului, construit între 1736 și 1774 și dedicat Sfântului Gheorghe. Catedrala are o istorie complexă de peste 280 de ani, continuând tradiția vechii catedrale “Sf. Gheorghe” din Cenad, care a dispărut odată cu ocupația otomană din secolul XVI.

După eliberarea Timișoarei de către armata imperială habsburgică în 1716, orașul a devenit capitala Banatului și locul unde s-a stabilit Scaunul episcopal al Diecezei de Cenad. Construcția catedralei a început la inițiativa împăratului Carol al VI-lea, sub conducerea arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach și a inginerului Carl Römmer.

Edificiul, planificat în formă de cruce latină, cu o navă centrală și două sacristii, impresionează prin fațada sa barocă, având un fronton triunghiular și două turnuri laterale. Printre elementele artistice remarcabile se numără candela mare de argint, altarul principal cu coloane compozite și statui ale Sfinților Theresia de Avila și Carol Boromeus, sculptate de Johann Joseph Rössler.

Catedrala adăpostește șapte altare, picturi de Johann Nepomuk Schöpf și un amvon baroc decorat cu sculpturi aurite.Cele șapte clopote ale catedralei, inclusiv cel episcopal din 1763, și actualul orologiu din 1893 sunt mărturii ale istoriei sale.

Orga barocă, un instrument cu 24 de mutații realizat de Leopold Wegenstein, completează splendoarea catedralei.

În criptă sunt înmormântați episcopii de Cenad, canonicii catedralei și demnitari austrieci, contribuind la bogata istorie a acestui monument.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns