La marginea Banatului, înainte de a intra în Hunedoara, printre ultimele comune din Timiș este Margina. Aici, viața de zi cu zi este una alertă având în vedere că se învecinează cu autostrada A1. În mijlocul pădurii însă există un sat care aparține de comună și care se numește Bulza, sat în care nu poți ajunge. O poți face doar foarte greu, după un ocol de peste 30 de kilometri prin județul vecin Arad, prin satul Caprioara, după care poți spune că ai ajuns în Bulza uitat de lume.
La Bulza trăiau câteva sute de persoane înainte de Revoluție. Astăzi? Dacă mai sunt 20. Bisericuța din lemn a satului, care poartă hramul Sf. Ioan Teologul și care a fost construită în 1820, este obiectivul turistic al așezării. Însă satul în sine este un obiectiv turistic, cu o frumusețe rară și un șarm aparte. Din cauza lipsei drumurilor însă, turiștii nu ajung prea des pe aici, deși așezarea a dat țării chiar și un astronaut.
Viitorul satului fără drum de acces
Mai nimic, din păcate pentru cele câteva suflete rămase la Bulza. Primăria din Margina a dat nenumărate asigurări că vor face într-un final un drum până la Bulza, însă deocamdată acestea nu s-au materializat. Zona are un potențial important din punct de vedere agroturistic. Odată ce intră în sat, turistul parcă a pășit într-o altă lume, plină cu natură și pace. Locația ar fi ideală pentru turismul legat de istorie și tradiții.
Din păcate nici “forța de muncă” a satului nu mai poate face mare lucru pentru a primi turiști. Din cei sub 30 de locuitori, majoritatea au peste 60 de ani și nu-și doresc decât să moară liniștiți în casele lor. Nu se gândesc la turism sau la bani, ci doar la cum să-și vadă de trai de pe la o zi la alta. Dacă ești din Bulza, atunci când mori, pe casă ți se pune lacătul și nimeni nu mai intră sau mai iese din locuință.
Cum era Bulza înainte să fie sat părăsit
La Bulza viața se desfășura în ritm normal înainte. Existau notar, primar, preot, învățător, școală, cămin cultural, birt și magazin, precum și o sumedenie de oameni. Satul nu a fost unul colectivizat pe vremea comunismului. După o perioadă, tinerii au plecat spre orașe pentru a-și găsi de muncă și a-și face un rost în viață, iar satul a început să fie din ce în ce mai părăsit. Nici măcar preotul din sat nu mai există, iar de telefoane și magazine, sau de puncte medicale, nu s-a mai auzit aici de multă vreme.
Curent electric? Nici acesta nu funcționează la Bulza. Satul este pur și simplu dintr-o altă lume, lăsat de izbeliște. Murind încet, dar sigur, satul în care s-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu pare că s-a “încadrat” pe o orbită greșită, de pe care nu mai poate ieși. Frumusețea locului, umbrită de accesul greu și de nepăsarea autorităților, face din Bulza un loc utopic al Banatului, însă care, cel mai probabil, este pur și simplu prea bun ca să fie adevărat…
