Cehia este una dintre cele mai populare țări din lume atunci când vine vorba despre turism. Doar la Praga, celebra capitală a țării, ajung în fiecare an peste 15 milioane de turiști din toată lumea. Însă cehii știu prea bine cum arată capitala lor, ca de altfel întreaga țară, astfel că sunt mereu în căutare de locuri “exotice” în care să-și petreacă vacanțele. Câteva sate din Banatul Montan de lângă Dunăre sunt destinațiile alese an de an de mii e turiști din Cehia, dar și din România și alte țări de pe întreg mapamondul.
Unul dintre satele în care vin an de an cehii de peste hotare, dar nu numai ei, este Gârnic. Aflat la câțiva kilometri depărtare de Dunăre, peste câteva dealuri ușor de trecut cu mașina pe vreme bună, Gârnic este satul autentic de cehi în care poți descoperi istoria și tradiția acestor oameni așa cum rezistă de generații întregi. Satele acestea din Munții Banatului de clisură sunt atât de populari printre cehi încât cel mai cunoscut show de călătorii din Cehia a realizat un material special cu și despre aceste așezări unice în lume.
Cum ajungi la Gârnic
La Gârnic ajungi după un drum de câteva zeci de minute cu mașina din Moldova Nouă. Pe drum, te poți opri să vezi două minuni ale naturii, două cascade sălbatice care îți vor tăia răsuflarea. Mai apoi, după satul Padina Matei, la rândul său populat în mare parte de către cehi, urmează un drum de piatră la dreapta spre Gârnic. Acesta este accesibil cu mașini normale, dacă este uscat. Dacă nu, cel mai bine ar fi să apelați la mașini de teren care să vă ducă până în sat.
Ce poți vedea la Gârnic
În primul rând poți vedea un sat cehesc autentic, doar că ridicat în Banatul Montan de clisură. Aici se vorbește cehă, se trăiește exact ca în Cehia, există un pub cu bere ca în Praga, până și brutăria și magazinele sunt cehești. Satul în sine este un muzeu în aer liber pentru cei care vor să vadă cum arată o așezare rurală cehească din confortul propriei țări.
Pe lângă plimbarile pe străzile comunei, puteți apela la un ghid turistic care să vă facă la propriu cunoștință cu localnicii. Oamenii de aici ne-au pregătit mai multe surprize în timpul vizitei noastre, cum au fost vizitarea unei gospodării muzeu autentice cehești, dar și a unei case în care o familie de localnici a pregătit pentru grupul nostru o masă de prânz cu bucate tradiționale.
La muzeul cehesc
Prima oprire, după o tură de plimbare pe cele 125 de scări care leagă valea de dealul din sat, a fost la muzeul unui localnic din Gârnic. Aici, gazda ne-a arătat cum funcționau până nu demult uneltele cu care gospodarii își lucrau pământul, își îngrijeau vitele și puneau la punct casele. Am văzut unelte de lemn sau din diferite materiale pe care, sincer să fim, nu am reținut cum le cheamă, însă care arătau atât de interesant încât nu ne-am mai oprit din pozat la ele.
Mai mult, oamenii locului spun că aceste unelte sunt atât de rare și de prețioase încât se găsesc tot mai puține în Gârnic sau în alte sate cehești din zonă. Motivul? Cehii vin de la mii de mii de kilometri depărtare pentru a le cumpăra. Dau și 100 de euro pe o bucată de lemn cu care înainte se băteau cerealele, de exemplu, pentru a o duce acasă și a o afișa la loc de cinste fie în sufragerie, fie în vreun muzeu al satului din țara lor.
Prânzul, o combinație româno-cehească
După ce urcăm și coborâm de câteva ori dealurile satului, ni se face o foame de lup. Instrucțiunea primită de la ghizi e simplă: trebuie să o luăm în jos spre baza dealului de pe ulița mare și, la numărul 134, să ne oprim în fața porții, iar dacă e deschis, să intrăm și să mâncăm. Atât. Cu informația notată în minte, plecăm spre casa cu numărul 134 de parcă am merge spre cel mai bun restaurant cehesc din Praga. Drumul la vale e ușor, așa că ajungem imediat la casa indicată, în fața porții alșteptându-ne gazda, frumos îmbrăcată într-un strai tradițional.
Mâncarea e așezată pe masă în curte, în stilul bufetului suedez. Sau cehesc, dacă tot suntem în curtea unei familii de cehi. Gustăm din toate plăcintele cu mac, brânză și alte umpluturi, dar și din pâinea coaptă în acea dimineață, din untura care se întinde pe pâine ușor, adăugând un strat de arome și gusturi unic, peste care așezăm ba smântână, ba brânză, ba ceapă verde, ba nici nu mai știm ce, că totul e atât de bun și fiecare farfurie ne face cu ochiul. Dietă? Care dietă?!
Facem o pauză în care înfulecăm o gogoașă umplută cu rahat, o combinație culinară între Banatul nostru și cel al lor, ocupat de sufletele acestea calde, venite de la mare depărtare de casă pentru a conviețui cu noi. Iar după ce vezi cât de primitori sunt, cât de bine te fac să te simți la ei în ogradă și ce pot să facă din roadele pământului bănățean pe care îl muncesc la fel de bine și de cu trudă ca și restul locuitorilor zonei, nu ai cum să nu îi mulțumești lui Dumnezeu. Că a adus până în spatele casei noastre o mână de oameni atât de diferiți, dar atât de calzi, cu care ți-e mai mare dragul să vorbești, să mănânci, să povestești despre viață.
