Evenimente

„Sunt o babă comunistă”, la Teatrul Național din Timișoara

Ghidul Banatului

Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul „Sunt o babă comunistă”, scenariu de Călin Ciobotari după romanul omonim de Dan Lungu, în regia Antonellei Cornici sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19, și duminică, 25 octombrie, de la aceeași oră. În respectul măsurilor de prevenție privind distanța dintre spectatori, spectacolul este programat la Sala Mare a Teatrului Național.

RETIM

„Este, poate, cel mai bun moment pentru noi toți – pentru noi, pentru colegii noștri din celelalte instituții de artele spectacolului și pentru public – să învățăm și să practicăm pe de-a-ntregul exercițiul corectitudinii, precum și pe cel al responsabilității; să fim onești față de noi și față de comunitățile în care trăim  și să înlocuim indiferența față de cei din jur cu responsabilitatea față de ei; să ne asumăm să spunem adevărul și să respectăm cu toții – persoane particulare și instituții, deopotrivă – măsurile prevăzute în lege în cazul infestării cu noul coronavirus, chiar dacă acest lucru, la prima vedere, pare o destabilizare a cutumelor personale și profesionale”, arată reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

Fluturi și albine vii - expoziție

Acesta a fost, de altfel, principiul pe care Teatrul Național din Timișoara și l-a asumat de la bun început, astfel încât își desfășoară activitatea respectând la literă măsurile de prevenție și făcând toate eforturile necesare pentru a construi un spațiu sigur atât pentru spectatori, cât și pentru echipa sa.

„Rezultatul acestui efort obstinat a fost că de două luni, de când am început să jucăm (incluzând aici și cele 15 spectacole invitate din țară, selecționate în FEST-FDR), gradul de incidență a infestărilor cu coronavirus rămâne egal cu zero atât în ce privește echipa artistică și tehnică de scenă, cât și cea administrativă și de producție. În ciuda și, poate chiar mai mult, datorită pandemiei, Teatrul Național dovedește că rămâne o echipă adevărată – responsabilă, coerentă, unită – prin urmare, puternică, și, ca atare, Teatrul funcționează”, transmit aceștia într-un comunicat de presă.

Biletele pot fi achiziționate online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți – duminică, între orele 11 și 19. Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare.
Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns