Clubul Presei de Turism – FIJET România a dezvăluit Topul Destinațiilor pentru anul 2024, o selecție a celor mai captivante locuri din țară care merită să fie vizitate în acest an. Această inițiativă își propune să evidențieze locurile din România care se disting prin farmecul lor turistic și prin eforturile depuse pentru a le promova și îmbunătăți.
Primele zece locuri din acest top au fost prezentate pe rând pe site-ul și pagina de Facebook a Clubului Presei de Turism – FIJET România, cu ocazia pregătirilor pentru Târgul de Turism al României de la Romexpo, care va avea loc între 15 și 18 februarie 2024. Iată topul, cu o scurtă descriere pentru fiecare destinație. Mai multe informații puteți afla pe https://clubpresaturism.ro/
Locul 1: Rimetea
Pentru că fostul burg atestat documentar la 1257, unde s-au contopit două etnii (sași și secui) și două bresle (mineri și fierari) care trăiau din scormonitul Apusenilor după minereu de fier și bătutul cu barosul în metalul încins, deține, mult înaintea Reșiței sau Hunedoarei, titlul de prim centru siderurgic medieval al Transilvaniei și principal fabricant de unelte/utilaje agricole al regiunii, pînă la decăderea mineritului prin epuizarea zăcămintelor din secolul al XIX-lea.
Pentru că în Rimetea există cea mai veche moară de apă încă funcțională din Apuseni (1752), cea mai veche casă precis databilă din spațiul carpatin (1668) și, mai ales, un proiect de restaurare și conservare cu reguli stricte.
Pentru că satul ardelean în care, vara, soarele răsare de două ori (o dată prin rîpa masivului Piatra Secuiului, a doua oară de după creastă) a primit, în 1999, ca recunoaștere a esteticii sale deosebite, primul și singurul premiu Europa Nostra acordat unei localități rurale românești de către Comisia Europeană pentru conservarea patrimoniului cultural și arhitectonic.
Pentru că oamenii din Rimetea au început să trăiască (bine) din turism. E lesne vizibil, după magazinele cu suveniruri, multitudinea de bufete rustice cu cîteva bănci și scaune în față și cele 20-30 de pensiuni de două și trei margarete.
Locul 2: Vatra Dornei
Situată într-o depresiune intramontană din Carpaţii Orientali, la 110 km de municipiul Suceava, pe o rută feroviară şi rutieră care face legătura între Bucovina şi Transilvania, staţiunea Vatra Dornei este o destinație pentru cei care vin la cură balneară, dar și pentru cei care își doresc o vacanță activă, indiferent de anotimp.
Cu rucsacul în spate, pot fi parcurse trasee pe munții Suhard, Giumalău și Cãlimani. Plimbările cu bicicleta, zborul cu parapanta, tiroliana, coborările cu barca pneumatică pe apele repezi de munte fac parte din oferta de turism activ. Situată la circa 800 de metri altitudine, Vatra Dornei este atractivă și în perioada iernii datorită pârtiilor de schi la baza cărora se află zona centrală a staţiunii. Pe lângă aceste pârtii, mai există încă o pârtie cu o lungime de 3 mii de metri şi cu o diferenţă de nivel de 400 de metri unde sunt organizate competiţii oficiale ale sporturilor de iarnă.
Vatra Dornei este cunoscută, în primul rând, ca staţiune balneoclimaterică, datorită izvoarelor sale de ape minerale şi a aerului curat. Primele analize ale apelor minerale din zonă au fost făcute la începutul secolului al 19-lea, iar în 1845 a fost construit primul stabiliment balnear. Marea atracție era Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, clădire inaugurată la 10 iulie 1899, în prezența împăratului Franz Josef și a moștenitorul tronului, arhiducele Franz Ferdinand. În Cazinoul Băilor din Vatra Dornei erau săli de muzică, de lectură, de dans, de biliard, precum și o cafenea și, în pofida titulaturii, în interior niciodată nu au existat săli pentru jocuri de noroc. Investițiile Fondului bisericesc ortodox român al Bucovinei au dus la edificarea unei stațiuni balneoclimaterice de nivel european, Vatra Dornei fiind declarat oraș al Imperiului austro-ungar la 17 decembrie 1907.
Locul 3: Borsec
Lăsând la o parte că aici a fost produsă, în 1806, prima apă minerală îmbuteliată industrial în Europa și, probabil, din lume și, pe de altă parte, este cea mai veche stațiune balneoclimaterică din România cu funcționare permanentă de la inaugurare, Borsec mai are câteva atuuri, care constituie și argumentele mele pentru a o nominaliza.
1. În 2023, aici a fost inaugurat ”Fontana Spa & Balneo”, un centru de wellness și spa ultramodern, cu o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, incluzând și o piscină foarte mare în aer liber.
2. De asemenea, Borsec găzduiește, an de an, o serie de evenimente care au devenit tradiție. Am avut prilejul să fiu invitat și speaker anul trecut, în iulie, la cea de-a treia ediție a ”Smart Fest” (a doua organizată în stațiunea Borsec), eveniment dedicat artei și tradițiilor. La ultima ediție, au fost invitați, ca speakeri, actorul Marcel Iureş, istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu, actrița Daniela Nane, regizorul Andrei Chiriac, jurnalistul Adrian Artene, dar și formații precum Carla’s Dream, Direcția 5 sau Dacika Symphonic. De asemenea, au avut loc proiecții de filme, observații astronomice, expoziții de artă dar și demonstrații culinare. Următoarea ediție Smart Fest va avea loc tot la Borsec, între 5 și 7 iulie 2024 (https://smartfest.ro).
Alte evenimente care se organizează anual sunt ”Ceaun Borsec Festival”, Cupa Cros Montan, Zilele orașului Borsec, festivalul muzical-gastronomic Faló, Festivalul Nostalgic, precum și câteva concerte ale unor artiști cunoscuți.
Stațiunea Borsec are un Centru de Informare funcțional și mai multe site-uri de promovare, precum https://statiuneaborsec.ro (site realizat de Primăria Borsec), http://www.borsecinfo.ro (Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borsec) și http://www.visitborsec.ro. Autoritățile locale colaborează bine și eficient cu proprietarii de structuri de cazare și cu alți antreprenori din regiune.
Locul 4: Jurilovca
Pentru că această comună de la porțile Deltei Dunării reușește să atragă la orice eveniment zeci de mii de turiști. Localnici și turiști deopotrivă se bucură de fiecare sărbătoare. În ultimii ani așezarea s-a umplut cu pensiuni și hoteluri. Numai la tradiționalul Festival al borșului lipovenesc se adună 150.000 de participanți din toată țara. Iar portul turistic Jurilovca, inaugurat vara trecută, întrece în frumusețe și eleganță multe marine. Noul port turistic are 180 de locuri de acostare pentru ambarcațiuni, împărțite într-o zonă pentru pescari și una pentru turiști. De la Jurilovca se poate ajunge la Gura Portiței, fabuloasa fâșie de pământ dintre Marea Neagră și Delta Dunării. Nu mai pomenesc de comunitatea de pescari care, pe lângă pescuit, se ocupă cu succes și de turism, fiind ghizii care cunosc fiecare centimetru atractiv al zonei. Asta pentru că turiștii au ce vedea. Jurilovca are, așadar, și deltă și lacuri și mare, dar și păduri și cetăți antice.
Locul 5: Sulina
Orașul Sulina este cel mai estic oras al României și singurul care are ieșire la Dunăre și la Marea Neagră. Cu toate că administrația locală nu a făcut mai nimic pentru dezvoltarea turismului, antreprenorii locali au ținut să mearga înainte.
Pandemia si acum razboiul nu i-au impiedicat sa faca turism de calitate. Ba chiar unii dintre ei au cazat si apoi angajat oameni din Ucraina, le-au oferit o casa si un viitor.
Sulina este un oraș aparte. Poți ajunge acolo doar cu barca, șalupa sau navele Navrom. Orașul este predominant pietonal. Nu există asfalt, ci doar pavele sau piatră. Dacă ajungi la Sulina trebuie să vezi plaja – singura din România care se mărește în fiecare an, farul vechi, cimitirul piraților, dar să te și bucuri de gastronomia locală.
De la Sulina poți ajunge foarte ușor pe canale înguste și mai departe spre Pădurea Letea și Pădurea Caraorman. Excursii de neratat sunt și cele care te duc la ieșirea Dunării în mare, în special la apus de soare.
Locul 6: Iași
Iași este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. A fost capitala Moldovei în perioada 1564–1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916 și 1918, în perioada Primului Război Mondial, atunci când Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană. Două dintre multele obiectivele turistice ale Iașiului sunt complexul urbanistic Palas și Complexul Muzeal Național „Moldova”.
PALAS IAȘI
Palas este un complex urbanistic situat în zona Centrului Civic al municipiului Iași, în imediata apropiere a Palatului Culturii. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat public-privat de către Iulius Group și Consiliul Local Iași. Ansamblul, inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270.000 mp și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului.
COMPLEXUL MUZEAL IAȘI
Complexul Muzeal Național „Moldova” este un muzeu național din Iași, amplasat în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1. Complexul muzeal își are sediul în Palatul Culturii din Iași, monument de arhitectură construit în stil neogotic, între 1907 – 1925, reprezintă o adevărată emblemă a Iașului. Edificiul este creația cea mai însemnată a arh. I.D. Berindei. Palatul suprapune, în parte, rămășițele vechilor curți domnești medievale, menționate documentar la 1434 și ale unor palate mai târzii. A fost Palat de Justiție și Administrație, până în 1955, când s-a luat decizia de a fi transformat în muzeu. În prezent este supus unor ample lucrări de restaurare și consolidare.
Locul 7: Vânători-Neamț
Mănăstirea Neamț este foarte cunoscută nu doar strălucitei sale istoricii, ci și datorită multor minuni săvârșite de icoana Maicii Domnului, „Îndrumătoarea”. dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin, Ioan al VIII-lea Paleologul, în 1429. În jurul mănăstirii, se găsesc și schiturile: Vovidenia, Pocrov, Icoana nouă, Icoana veche, Cărbuna și Braniște. La Vovidenia, se află o casa arhierească, construită de Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, loc în care a locuit și cunoscutul romancier Mihail Sadoveanu. Măn. Secu, ctitorie a boierului Nestor Ureche și Măn. Sihăstria, unde au viețuit mari călugări – Pr. Cleopa, Pr. Paisie Olaru, și Pr. Ioanichie Bălan, completează lista. Comuna este ocrotită Sfânta Teodora de la Sihla, care a viețuit într-o peșteră retrasă în munți.
Zona este foarte generoasă și cu iubitorii de natură căci în 1999 a fost înființat „Parcul Natural Vânători-Neamț”. Încă din 1968, vedeta principală este “zimbrul european”, ce poate fi întâlnit, atât în semi-libertate în Zimbrăria „Dragoș Vodă, cât și în libertate în zona Parcului. În semn a apreciere a unicității lui, cu ocazia – “Zilei mondiale a rezervațiilor naturale”, Romfilatelia e editat o emisiune filatelica cu subiectul zimbrul carpatin. Suntem îndreptățiți să numim comuna noastră – Inima ținutului Zimbrului.
Locul 8: Grădiștea de Munte
Pe o suprafață de 200 de km², Munții Orăștiei adăpostesc cel mai bogat complex de Cetăți dacice de pe teritoriul României. Fortificațiile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, au fost concepute în vederea unui singur scop – protejarea marelui centru economic, politic și religios-cultural de la Sarmizegetusa Regia, ceea ce se poate observa în unitatea lor de construcție. Pensiunile din zonă, multe cu denumiri amintind de epoca dacilor, îşi primesc vizitatorii cu preparate tradiţionale din carne, dar şi vegetariene – într-o ofertă mult peste cea obişnuită în România, iar masa începe cu palincă şi afinată din partea casei! Peisajele superbe, aerul curat şi energia acestor locuri încărcate de istorie au caracter regenerator.
Locul 9: Timișoara
Pentru toate locurile, pieţele, spaţiile, monumentele, clădirile care au găzduit expoziţii, concerte, evenimente şi proiecte memorabile, pe pământ, pe apă şi în aer, pe parcursul Programului naţional Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Pentru toţi oamenii din Timişoara, pentru oamenii de cultură, dar şi pentru oamenii politici, care au reuşit să treacă, nu uşor, peste duşmăniile de partid şi au făcut posibil anul cultural de neuitat 2023.
Locul 10: Târgu Mureș
De ce Târgu Mureș? Simplu! Pentru că a venit și vremea lui. Umbrit de decenii de către Sighișoara, lăsat în urmă de către Bistrița, inima județului Mureș a bătut turistic mai mult ca rută de tranzit pentru turismul de circuite. Paradoxal, deși deține un aeroport pe care, din nefericire, nu mai aterizează azi prea multe companii aeriene. Paradoxal, deși se întâmplă așa, investitorii locali și internaționali au pus banii în mișcare astfel că acum Târgu Mureș este o capitală unde se desfășoară numeroase reuniuni și manifestări medicale. Un centru universitar de profil îi asigură spatele cu specialiști de excepție.
Nu uitați că aici s-au înregistrat cu vreo patru decenii în urmă operații pe cord, premiere la acea vreme nu numai pentru România. Hotelierii au simțit gustul banului și au pus la punct cel mai important grup din Transilvania format din Plaza Executive (5 stele), Plaza-Partener Hilton the Diamond Club, Plaza Business, Ciao, de 4, respectiv 3 stele. Din tablou nu lipsesc nici Hampton By Hilton, nici lanțul local Darina, cu proprietăți în oraș dar și în împrejurimi, dar mai ales Cocoșul de aur, o emblemă a orașului, local abandonat timp de circa 30 de ani, revenit în forță ca hotel boutique. Clădirea acestuia datează din 1897.
Această selecție a fost făcută de către jurnaliștii specializați în domeniul turismului din cadrul Clubului Presei de Turism – FIJET România, care și-au propus să promoveze și să încurajeze explorarea frumuseților naturale și culturale ale României.