Turiştii care ajung la Anina pot vizita un complex muzeal inedit, unde pot vedea şi pot afla informaţii despre una din cele mai mari descoperiri din Europa.
Este vorba despre o parte din craniul unuia dintre primii europeni, vechi de circa 40.000 de ani, descoperit în apropierea Aninei în urmă cu 18 ani. Centrul Cultural Muzeistic prezintă, de fapt, o copie a acestor rămăşiţe, orginalul fiind încă pe masa cercetătorilor de la Cluj.
„Centrul pe care l-am deschis va funcţiona în vechea primărie, o clădire declarată monument istoric. Aici vom avea şi alte exponate interesante, dar cel mai important este mulajul după originalul oaselor numite Ion. Originalul se află la un centru de cercetări ştiinţifice din Cluj. Este cea mai veche rămăşiţă de om din întreaga Europă. Am încercat să facem o prezentare sugestivă, cu un om preistoric într-o peşteră, pe lângă care avem roci foarte vechi şi fosile găsite în zona Anina”, spune Dan Vasile, consilierul primarului din Anina.
În 2002, în Peştera cu Oase, din sectorul carstic Ponor – Plopa, a avut loc o descoperire istorică. Speologii Ştefan Milota, Mircea Gherase şi Laurenţiu Sarcină, membrii asociaţiei Pro Acva Grup Timişoara, au găsit o mandibulă, în mare parte completă, asociată, la suprafaţă, cu un depozit fosil de hibernare a Ursus spelaeus foarte bogat, căruia i se asociază cel puţin speciile Capra ibex, Canis Lupus şi Megaloeros giganteus. Mandibula aparţine celui mai vechi om modern din Europa şi a fost evaluată la veritabila vârstă de 40.000 de ani calendaristici (35.000 – 36.000 de ani carbonici). Este vorba de mandibula unui Homo Sapiens, botezat Ion de către descoperitori.
În aceeaşi peşteră, în anul 2003, s-a descoperit şi un craniu aproape intact, tot de Homo Sapiens, dar mai tânăr cu 14 000 de ani ca Ion. După ce a fost datat, a primit şi el numele românesc Vasile. Reprezentantul Primăriei Anina spune că, deşi ar fi fost extrem de interesant pentru turişti să viziteze locul unde s-au găsit rămăşiţele lui Ion şi Vasile, acest lucru nu este posibil.
„Nu se poate vizita. Este, de fapt, o grotă, cu un râu subteran, care la un moment dat avea un sistem de peşteri care s-a surpat şi acolo se presupune că l-a prins pe acest Ion. Nu se poate intra decât printr-un sifon, cu costume de scafandru. Zona este între Anina şi Oraviţa, la vreo doi kilometri de oraş, lângă pădure. Râul se vede cum iese din peşteră, se poate ajunge până la gura peşterii, dar nu se poate intra”, spune Dan Vasile.
Pe lângă resturile omeneşti, vechi de 40.000 de ani, la Centrul Muzeal din Anina, turiştii vor putea să vadă mai multe exponate donate de către doi colecţionari: Cristian Mosoroceanu şi Adrian Drăgilă. Este vorba despre piese vechi din interioare de locuinţe, scule vechi de minerit, o colecţie de minerale şi roci, dar şi macheta căii ferate Anina-Oraviţa, semmeringul bănăţean, considerată cea mai veche cale ferată montană din România.
Centrul Cultural Muzeistic a fost inaugurat joi, 13 august, şi va fi deschis de luni, 17 august, cu un program de vizitare zilnic între orele 10.00 şi 16.00.