Între 6 și 8 iunie 2024, micuțul sat Altringen din județul Timiș va fi asaltat de voluntari din toate colțurile țării pentru a prinde viață și culoare. Până în prezent, peste 400 de voluntari și-au anunțat prezența la eveniment, însă cei care nu au reușit să se înscrie, mai au timp doar până duminică, 26 mai 2024.
În cele trei zile, voluntarii vor repara fațadele, vor reface elementele decorative tradiționale și vor zugrăvi casele din acest sat pitoresc înconjurat de dealuri și pădure, într-un adevărat festival al faptelor bunepentru a ajuta această comunitate să își păstreze și să își ducă mai departe identitatea locală.
„Acest eveniment ce reunește an de an tot mai mulți oameni care doresc să dea o mână de ajutor și să reînvie comunitățile rurale. Indiferent de vârstă, de abilități, fiecare primește ceva de făcut și participă alături de oameni la fel de harnici și inimoși. Dacă nu v-ați înscris, mai aveți la dispoziție doar câteva zile să o faceți ca să fiți parte din acest festival de fapte bune.”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Formularul de înscriere este disponibil la adresa oficială www.colorthevillage.ro sau aici:https://forms.gle/h2W39CBumFCCukdx9.
Altringen este un mic sat din zona de nord-vest a județului, aproape de granița cu Aradul, într-o zonă colinară foarte pitorească. În trecut a fost locuit de germani, însă aceștia au plecat iar comunitatea de acum se străduie să ducă mai departe moștenirea lăsată de ei. Au fost selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care păstrează elemente de arhitectură specifică zonei atât din satul Altringen, dar și câteva case din satele vecine – Bogda, Sintar și Comeat.
Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat. În acest an, partenerul principal al proiectului este Asociația „Johann Scharnel” din Altringen.
Color the Village se află la a șasea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.