Ioan Tasi, cunsocut fotoreporter și video jurnalist dumbrăvițean, a realizat un film documentar despre formarea comunei Dumbrăvița și soarta minorității maghiare, numit „Oameni și căruțe” (Szekerek es emberek). Premiera acestuia a avut loc la începutul lunii septembrie, la Dumbrăvița.
„Ideea acestui film documentar a pornit de la faptul că sunt născut în Dumbrăvița. Filmul abordează venirea primilor oameni aici în anul 1891 din orașul Szentes (Ungaria) și surprinde întâmplări din viața celor care au trait de-a lungul anilor aici. Acest film documentar se vrea a fi și un semnal de alarmă. L-am făcut în memoria bunicilor mei. Nu e un almalgam de interviuri aruncate la grămadă. Este o poveste tristă despre soarta maghiarimii din Dumbrăvița care a cam dispărut. Am ales numele de <Oameni și căruțe> fiindcă foarte mulți dintre cei care au venit din orașul Szentes în Dumbrăvița atunci când s-a născut comuna, au venit cu căruțele. Ei au construit această localitate.”, a spus Ioan Tasi.
Dumbrăviţa a devenit locul preferat al timişorenilor cu bani. În jurul vetrei satului a început construcţia cartierelor de vile. Dacă la recensământul din 2001, populaţia era de 2.700 de persoane, acum sunt peste 20.000 de locuitori.
Povestea comunei periurbane Dumbrăvița
Nu mulţi ştiu însă că această localitate nu a fost niciodată una săracă. A fost întemeiată în urmă cu 133 de ani de către colonişti maghiari înstăriţi, care au venit din localitatea Szentes (aflată la 50 de kilometri de Szeged).
„Guvernul Ungariei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai precis Ministerul Agriculturii, a decis că pornind de la Făget până după Timişoara, să defrişeze mii de hectare de pădure, pentru a le transforma în teren cultivabil. Printre altele, au defrişat şi o porţiune din Pădurea Verde, care la vremea respectivă se întindea până spre drumul care duce spre Arad. Au decis apoi să colonize zonele defrişate cu agriculturii din diferite părţi ale Ungariei. În localitatea Szentes a existat un ziarist, Ferencz Şima (a devenit şi politician) – redactorul şef al săptămânalului Szentesi Elet, care a dat un anunţ în ziar, pentru a strânge oameni care ar fi dispuşi să se mute pe acest teren viran de lângă Timişoara. A reuşit să strângă 133 de familii. Trebuie să spunem că nu era pătura cea mai săracă. Pentru a beneficia de facilităţile oferite de stat, trebuia să aibă şi ceva fonduri propri. Aceşti oameni erau agricultori, dar trăiau la oraş. Szentes era oraş. Aveau alt comportament, altă civilizaţie”, a povestit istoricul Ioan Szekernyes.
În toamna anului 1891, primii locuitori care s-au stabilit aici erau obligaţi ca timp de doi ani să-şi construiască o casă, cu cel puţin două camere şi anexe, după proiectele tip, fixate de Minister. Nu aveau voie să construiască oricum. Localitatea a fost denumită „Újszentes” (în traducere Szenteşul nou).
„În decurs de doi ani trebuiau să planteze neapărat 20 de pomi fructiferi în grădină, duzi în curte şi arbori în faţa casei. Au fost anumite prevederi. După ce a sosit grosul locuitorilor, s-au tras la sorţi parcelele. Având această atitudine urbană, chiar în 1892 au înfiinţat şcoala, la scurt timp au ridicat şi un internat, pentru că veneau copii şi din satele româneşti şi şvăbeşti. În 1906, şcoala avea aproape 400 de elevi, pe când satul avea cam 1.200 de locuitori. Avea un amplasament favorabil, fiind aproape de oraş. Au primit şi 140 de copii de la orfelinatul din Timişoara”, a mai afirmat Ioan Szekernyes.
Au vândut legume, fructe şi lapte timişorenilor
Datorită moşierului Istvan Mokri, szenteşenii au început să cultive legume şi fructe şi au produs lapte pentru clienţii din Timişoara, care le-a asigurat un venit substanţial. Aşa se face că localitatea s-a dezvoltat relativ repede.
Biserica reformată din Dumbrăviţa a fost sfinţită în anul 1901. Până atunci localnicii aparţineau bisericii reformate din Timişoara. În 1976, s-a aprobat ridicarea unei biserici romano-catolice la Dumbrăviţa, iar prima biserică ortodoxă a fost construită de abia în 2005.
Primii locuitori români din Dumbrăviţa au venit în 1923, din localitatea Torac, aflat astăzi în Banatul sârbesc. Acum 60 de ani exista doar vatra veche a satului. Autorităţile comuniste din anii ’80 au adus aici populaţie de moldoveni.
Dezvoltare pe proiecte europene
Dumbrăviţa a început să se crească după Revoluţia din 1989, datorită politicii gândite de primarul Géza Szilágyi (UDMR), care a condus comuna timp de 18 ani. Având în vedere că a crescut numărul locuitorilor, procentul populaţiei de etnie maghiară a coborât foarte mult.
