Un teren amplasat la marginea unei păduri și folosit pentru tabere ocazionale de copii și tineri a fost transformat într-un camping perfect pentru cei care vor să „evadeze” în natură în căutare de liniște și aer curat. Campingul se află în Groși, satul de pe raza comunei Marginea din județul Timiș unde a copilărit și cosmonautul Dumitru Prunariu.
Povestea locului de poveste de la Groși începe în urmă cu două decenii când Crinel Ignat a început să organizeze tabere de câte o săptămână pentru copii și tineri.
„Ne adunam vara, făceam fel și fel de activități la Căpâlnaș. Mai apoi, am auzit că locul de aici, de la Groși, e de vânzare și ne-am gândit să facem tabere pentru copii și pentru tineri. Prin 2001 am cumpărat terenul și din donații am început construcția de căsuțe. Așa am putut să aducem aici copiii aici câte o săptămână-două în fiecare an. Toate taberele au fost gratuite pentru copii. Au participat copiii din zonă, în special din familii defavorizate. Acum, dezvoltând baza până la momentul acesta, ne-am gândit că e momentul să facem mai mult, nu numai o săptămână-două pe an”, povestește Crinel Ignat.
Fiica lui Crinel, Cristina, inginer de calitate într-o companie multinațională (în prezent în concediu maternal) a simțit că terenul pe care se organizau ocazional tabere pentru copii are potențial turistic, iar împreună cu tatăl său și cu soțul său Daniel s-au pus pe treabă și au început transformarea locului într-un camping unde să se poată merge cu cortul în condiții decente. Pentru cei care vor mai mult decât confortul unui cort, se pot caza în cele zece căsuțe cu pat matrimonial din camping.
Cazare la cort și la căsuțe
Astfel, pe terenul cu verdeață amplasat la marginea pădurii turiștii care ajung în zonă își pot amplasa cortul contra unei sume de 25 de lei/zi. Pentru cei care nu au un cort al lor, gazdele pun la dispoziție coturi de patru persoane echipate complet, inclusiv cu saltea. Tariful este de 40 de lei pe zi. Cazarea la căsuțe, unde poate dormi o familie cu doi copii, este de 100 de lei pe zi.
„Băile sunt comune, atât pentru cei cazați în cort, cât și pentru cei cazați la căsuțe. De asemenea, punem la dispoziția turiștilor un pavilion în care este amenajată o bucătărie de vară în care pot să își pregătească mâncarea”, a explicat Daniel Jurma. Gazdele campingului de la Groși pun la dispoziția turiștilor care le calcă pragul și o grădină de legume. Potrivit Cristinei, turiștii se pot servi cu legume din grădină. Pentru orășenii care vor să învețe sau să își aducă aminte cum este să lucrezi în grădină, familia Jurma a pregătit și uneltele necesare pentru îngrijirea legumelor.
„Noi am crescut aici. Planurile noastre sunt să continuăm ce a început tata, dar pentru asta e nevoie de finanțe, așa că de anul acesta intrăm în turism. Sperăm să fie un început bun. Oamenii caută pace și liniște. Noi le oferim asta”, a declarat Cristina Jurma, care se gândește foarte serios să se stabilească definitiv la Groși.
Chiar dacă la campingul de la Groși condițiile de cazare sunt modeste pentru cei obișnuiți cu luxul, oferta de relaxare este variată. Spațiul verde este foarte generos mare, astfel că în timp ce părinții se relaxează, copiii pot să zburde pe terenul cu iarbă, pe care sunt amenajate și teren de fotbal și volei. În capătul grădinii, în „buza” pădurii este și un pârâu, unde cei care caută liniștea totală se pot retrage fără a fi deranjați.
De asemenea, în Groși este una dintre bisericile de lemn monument istoric din Timiș. Despre biserica de lemn din Groși se spune că a fost construită în 1741 în satul Căpâlnaș și a fost mutată pe role până în Groși, în 1826. Pentru cei care doresc să facă trasee cu bicicleta, administratorii campingului din Groși, în colaborare cu centrul turistic din Margina, pun la dispoziție gratuit și biciclete. De asemenea, se pot face trasee turistice prin pădure.