vineri, februarie 3, 2023
Rețete bănățene

ZESTRE CULINARĂ, de Romana Rista. Caletele cu blazon și povestea Banatului francez

foto credit Diana Oros/ arhiva personala Romana Rista

Acum câțiva ani am avut surpriza să găsesc într-un mic orășel din Provence, Roque-sur-Pernes, o stradă cu numele ‘’La Rue du Banat’’. În 1770, în timpul colonizării Imperiului Habsburgic, peste două sute de familii de francezi din Alsacia-Lorena și Luxemburg au întemeiat sate în Banat. La începutul anilor 1950 câteva sate din Franța, în apropiere de Avignon, au fost colo­ni­zate de refugiați bănățeni.

Iulius Town

Citisem cărțile antropolgului Smaranda Vultur, care mi-a fost si profesoara la Facultate in Timisoara: „Francezii din Banat, bănățenii din Franța”. Acolo apar menționate câteva mâncaruri cu ștaif bănățean și cateva care mi-au stârnit atenția. Despre satele colonizate de francezi în Banat, mi-a atras atenția un prieten iar peste o vreme, când am început să aleg rețetele pentru primul meu volum de Zestre Culinară, am știut ca voi deschide cu Banat și voi căuta până găsesc Caletele.

Separă corect deșeurile în 30 de secunde!

Când m-am pornit spre Tomnatic mă obseda gândul. Ce fain ar fi să găsesc Caleta din poveștile bănățenilor cu origine loreno-alsaciano-franceză!  N’est-ce pas? În Tomnatic, în Banatul de pusta a trăit cea mai mare comunitate de francezi de la noi. În timp ce conduc, îmi vin gânduri. Oare ar putea fi Ratatouille-ul frate cu Ghiveciul bănățean și văr-primar cu Papricașul?

Crama Aramic

foto credit Diana Oros/ arhiva personala Romana Rista

Francezii din Tomnatic și rețetele lor

Așa am pornit să aflu dacă, în Tomnatic, mâncărurile bănățene au iz franțuzesc. Nu-mi ieșea din minte imaginea formei de presat sărățele denumite Calete (din fr. Galette), despre care am aflat de la Renée Renard: “Bunica mea făcea Calete, dintr-un aluat frământat cu untură, când ieșeau din foc aveau imprimate pe ele iniţialele stră-străbunicului. Mi-a povestit că multe familii din Tomnatic aveau “Kaletten” personalizate, fiecare cu inițialele sau „blazonul” familiei, ștanțat de fierarul satului pe o presă ovală din fier.’’

Când am intrat în casa de lângă Fabrica de cărămidă, gazda mea care are grija de Cimitirul din Tomnatic, un loc care ar trebui sa fie pe lista obiectivelor turistice din Banat, ca Pere Lachaise, am intrat în vorbă cu o mama domnului Paizsin pe atunci avea 95 de ani, iar anul acesta (2022) a împlinit 100. La vârsta aceea încă despănușa porumbul care îmi povestea cum pe vremuri, “Copiii la joacă așteptau boabele de porumb ce fierbeau într-un ceaun mare, în lapte cu zahăr’’. Pentru ei trebuie că era paradisul!

M-am oprit din povestit, că venea ora prânzului respectată cu sfințenie de șvabi. Iar următoarea mea gazdă, mă aștepta  cu un Papricaș și mă anunța că la cină, Romina, o șvaboaică, îmi va găti “Ţâmpi de broască’’. E specialitatea locului, nu găsești așa ceva în altă parte… Am gustat din Șoanca rămasă peste vara și din Salamul din carne de cal- o alta specialitate a Tomnaticului, la domnul Paizsin. Încă mă întrebam plină de speranță “Dar Calete, unde găsesc?”.

Dar mai fac o paranteză, să vă spun că în Tomnatic rețete vechi ale șvabilor bănățeni și rețete franțuzești au devenit mâncăruri bănățene. Aici carnea se mănâncă cu cartofi fierți și neapărat sos de smântână și hrean, sos de țelină sau cu sos de părădăici. E lege! Iar prăjiturile și torturile de casă sunt cele mai cele.

Când am povestit cu artista de descendența franceză din Banat, Renee Renard (sic! ea a cărei familie a deținut Fabrica de Caramida din Tomnatic) m-am gândit că poate nu voi mai găsi nicio o forma de presat calete în Tomnatic. “Ţin minte că demult am găsit această formă în gospodăria părinților mei din Timișoara. În interior, erau înscrise inițialele străbu­nicului meu, și parcă un desen. Am dus caleta la Muzeul de etnografie, dar nu au fost interesați de ea. Apoi cu mutarea, cu toate schimbările, s-a pierdut… Mi-a părut rău peste ani, îmi pare rău și acum…”, îmi mărturisește mama lui Renee, Cristina Renard.

Totusi, întâmplarea face să găsesc Caleta în gospodăria gazdelor mele din Tomantic, familia Gaudi. O presă bine păstrată de mama Liei și a Corinei, cu inițialele B K. Un clește de fontă uriaș și foarte greu în care se pun mingi le de aluat. Care apoi se închide, se presează și e așează deasupra focului unde se tin mai puțin de un minut. Așa ies Caletele cu inițialele familiei pe aluatul crocant de sărățele.

Am făcut focul în curte, dar a venit ploaia. Dar ce mai conta. Era inca un prilej de povești. “Înainte de colectivizare când încă erau împroprietăriți, pentru familiile de aici lucrau ziua și oamenilor care munceau cu ziua la câmp, la vie și în livezi, le era adusă mâncarea în coferițe. Pachețelele de mâncare se-mpărțeau după inițialele familiei care i-o tocmit. Asa erau Caletele inscriptionate, unele aveau si blazon. Așa știa care a cui este și nu existau discuții.”

Ploaia nu părea să se domolească, dar doamna Gaudi a reușesit să reaprindă focul. Suntem nerăbdători cu toții să gustăm și să vedem ce scoate la iveală minunăția de fier veche de peste o sută de ani, iar eu sunt fericită că aceasta rețetă de Calete am reușit să o scot la iveală din 2018, de Centenar, iar de acum sigur – pentru că i-am adăugat zestrea – a reintrat în patrimonial culinary multiethnic bănățean. Iar despre francezii din Banat și bănațenii din Franța, cu siguranță au auzit acum și mai multi. Daca vor fi restaurant care vor avea Calete de Banat in meniu nu bag mana in foc, insa cei care doriti sa faceti reteta pe care am cules-o din Tomnatic o aveți mai jos.

Calete de Banat, rețetă cu zestre culinară din Tomnatic aflată de la Iani și Leni Gaudi și povești de la Cristina și Renée Renard

Ingrediente:

1 kg făină, 1 lingură de zahăr, 1 lingură de sare, 2 lingurițe de semințe de chimen, 300 g untură topită de porc, 2 ouă, o cană de lapte.

Mod de preparare:

Faci un aluat de Calete, nici prea moale, nici prea tare, să fie elastic și ușor lipicios. Îl lași să se odihnească douăzeci de minute, apoi modelezi biluțe de dimensiunea unor mingi de ping-pong.

Pui bila de aluat în formă fără să o ungi, că are des­tulă grăsime în ea. O presezi bine, iar forma o încingi ținând-o direct în flacără.

Caletele sunt gata în nici un minut. Vor ieși o minunăție de sărățele groase cu chimen. Merg bine la un pahar de bere și o vorbă bănățeană!

Cu Maria Frekot originara din Tomnatic, care are peste 90 de ani, am vorbit prin telefo. Si-a dus Caleta cu ea în Germania unde trăiește de mulți ani. “Nu se pune chimen în Calete!” spune răspicat la telefon. ‘’Astea se făceau mai mult când jucau bărbații cărți. Şi chimen nu se pune că se zgârie la gură bărbații”. Ea face Calete și acum la cei 94 de ani. Face jar într-un cuptor modern, pune un trepied și pe el ține caleta. Din același aluat, mai face și “Holippen” pe care le răsucește pe un știulete de porumb sau pe o coadă de făraș.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns