Oameni din Banat

Bănățeanul care a strălucit 53 de ani pe scena Operei din Viena. A cântat în 7.777 de spectacole

Viktor Madin, cu numele real de Viktor Madincea, (20 decembrie 1876 – 19 martie 1968) a fost un cântăreț născut în Lugoj. El a fost unul dintre cei mai longevivi cântăreți ai Operei de Stat din Viena. În perioada 1908-1959, a interpretat peste 250 de roluri în mai mult de 7.700 de reprezentații. Este considerat cântărețul cu cel mai mare număr de reprezentații vreodată într-o casă de operă. A fost numit Kammersänger, o onoare acordată cântăreților distinși ai Operei de Stat.

RETIM

În Actualitatea Muzicală, revistă a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, muzicologul lugojean Constantin T. Stan îi dedică un amplu articol în care scrie despre viața celebrului bariton.

Fluturi și albine vii - expoziție

„Tatăl său, Ioan Madincea, se stabilise la Lugoj după un stagiu ca funcționar notarial efectuat în comuna cărășeană Obreja. Bunicii pe linie paternă erau originari dintr-o localitate limitrofă, Glimboca, unde Victor Madincea și-a petrecut o parte din copilărie. Dedicat, inițial, la îndemnul tatălui său (ofițer în Regimentul Valaho-Iliric de la Caransebeș), carierei militare (locotenent la Școala Militară de Scrimă din Garnizoana Neuer Wienerstadt), a intrat, printr-o fericită întâmplare, în grațiile lui Gustav Mahler, directorul Operei vieneze, care a avut prilejul să-l asculte cântând la un bal al ofițerilor vienezi și să-i aprecieze deosebitele calități vocale. Beneficiind de protecția marelui compozitor, începând cu anul 1905 și-a perfecționat tehnica vocală la Akademie für Musik und darstellende Kunst din capitala valsului, cu profesorul Fell, în 1908 fiind angajat definitiv pe scena primei instituții lirice vieneze”, arată Constantin T. Stan.

Un exemplu de modestie

Viktor Madin era extrem de modest și nu suporta să se vorbească despre el ca de o persoană importantă. „Gustav Mahler m-a adus, Schalk m-a făcut, plus critica și publicul – asta e întreaga mea existență.”, obișnuia să spună baritonul născut la Lugoj.

Muzicologul lugojean Constantin T. Stan amintește că Madin a debutat cu un rol mozartian (Papageno din Flautul fermecat), în timpul celor 53 de ani de activitate evoluând în roluri din opere de Ruggero Leoncavallo (Paiațe), Richard Wagner (Inelul nibelungului), Gioachino Rossini (Bărbierul din Sevilla), Giacomo Puccini (Tosca), Engelbert Humperdinck (Hänsel și Gretel) ș.a. De-a lungul carierei a colaborat cu prestigioși directori muzicali și dirijori: Gustav Mahler, marele său protector, Richard Strauss, Herbert von Karajan, Felix von Weingartner, Karl Böhm, Arturo Toscanini. S-a retras din viața artistică la vârsta de 84 de ani, în 1961, după interpretarea rolului Ioan din Salomeea de Richard Strauss.

În 1955 i s-a acordat Decorația de Onoare pentru Servicii aduse Republicii Austria, iar în 1966 a fost numit Membru de Onoare al Operei de Stat din Viena.

A jucat 300 de roluri în 7.777 de spectacole

Constantin Stan dă publicității în Actualitatea Muzicală și un fragment dintr-o scrisoare expediată, de Madin, la Lugoj, surorii sale Livia Țompo, datată 20 martie 1967 (cu un an înainte de trecerea la Domnul), aflăm date privind dimensiunea activității sale artistice: peste 300 de roluri din 268 de opere jucate în 7.777 de spectacole.

„Soarta ne-a despărțit de mult. Fie-iertatul tati a voit ca ambii să cătănim, și așa am ajuns în străinătate așa de devreme. Eu, la slovacii din nordul Ungariei, unde nu am avut ocaziunea a vorbi în limba mea. De acolo m-au transferat la Wiener Neustadt, în Austria, în școala militară de scrimă. Acesta mi-a fost norocul. Am cântat ceva directorului de la Opera vieneză (Mahler). El m-a trimis la Academia vieneză, și scurt: în 1905 am fost membru al Operei noastre, unde am muncit 53 de ani plini. De 7.777 de ori am cântat în Opera noastră, în 268 de opere și peste 300 de roluri. Ultima oară am cântat în 1961 (84 de ani) în opera Salomeea de R. Strauss. Și acum mă bucur nespus că te am pe tine. Gândul ne împreună totuși, măcar că suntem așa de departe unul de altul. Eu sunt un moșneag, dar mă gândesc la tine cu drag. Și totuși, gândesc când îți scriu în germană, însă inima mea are sânge românesc până dincolo!”

Madin a murit la Viena.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns