Jurnaliştii britanici au pus în top satul bănăţean alături de alte cinci destinaţii rurale de vis din Sardinia, din Portugalia sau cele din Pirinei. Satul Armeniş, din Caraş-Severin, este recomandat în toată Europa pentru excursiile de tip safari în care turiştii pot observa zimbrii în habitatul lor natural.

Cei de la The Guardian dau ca exemplu o excursie pentru care un turist care doreşte să ajungă la Armeniş, în judeţul Caraş-Severin, trebuie să plătească 285 de lire sterline. În preţ sunt incluse o noapte de cazare, mâncarea şi transportul cu maşini de tip 4×4 pe tot parcursul expediţiei. Cea mai bună perioadă a anului în care turiştii pot vizita zona este primăvara, atunci când vor putea observa nu doar zimbri, ci şi urşi sau capre negre.

Oana Mondoc, reprezentanta WWF România, organizaţie care administrează Măgura Zimbrilor de la Armeniş, împreună cu partenerii locali, explică ce îi atrage pe turiştii din întreaga lume, în această zonă.

“În primul rând, experienţa care a atras atenţia celor de la The Guardian este aceea de a întâlni sau a căuta animalele sălbatice în mediul lor natural. Noi desfăşurăm activităţi de acest gen şi avem un program de tracking a zimbrilor aflaţi în libertate, de peste trei ani de zile, am avut sute de oaspeţi care au dus vestea mai departe şi au atras atenţia celebrei publicaţii. Experienţele de vizitare din Măgura Zimbrilor se fac alături de ghizi de sălbăticie. Practic, asta este experienţa de vizitare, nu una în care ai venit, ai făcut o poză şi ai plecat, ci mai mult timp petrecut în natură, alături de ghizi şi de localnici care să ofere experienţe culinare şi implicit o experienţă mai profundă. Ceea ce este important pentru oaspeţii veniţi din Europa si de pe întreg mapamodul este acest timp petrecut în zone de natură care nu mai există în alte părţi din lume. Asta oferă Armenişul şi ăsta este motivul pentru care lucrurile au evoluat din ce în ce mai bine. Pentru că localnicii s-au implicat, pentru că, pornind de la prezenţa zimbrilor, activităţile de vizitare implică inclusiv recunoaşterea de plante, recunoaştere urmelor, vizitarea unor livezi bătrâne, a sălaşurilor de piatră şi tot acest complex de lucruri sunt, de fapt, experienţa de vizitare de la Armeniş”, a declarat Oana Mondoc.

 

Pentru cei care aleg să-şi prelungească şederea în zona Armenişului, există şi posibilitatea de cazare în câteva sălaşuri refăcute ale localnicilor, pregătiţi să-şi întâmpine oaspeţii.

“Toţi oaspeţii care vin la Armeniş sunt cazaţi în gospodăriile oamenilor, în vechile sălaşuri refăcute pentru ca să ofere găzduire. În sezonul cald avem o tabără de tip safari, cu nişte corturi confortabile, care se află în inima naturii şi acolo este punctul central de cazare în jurul experienţelor de vizitare a naturii sălbatice. Trebuie să fii aproape, la apus, la răsărit, sunt momentele când animalele sunt cele mai active şi asta caută şi turiştii. Am primit semnal din partea oaspeţilor că dorinţa e din ce în ce mai mare de a petrece timp îndelungat în zone de natură cum este Măgura Zimbrilor”, spune reprezentanta WWF România.

Armeniş este a doua locaţie din Caraş-Severin care devine celebră în întreaga lume, după ce în 2013, Cascada Bigar a fost aleasă pentru unicitatea ei de o publicaţie de profil ca fiind cea mai frumoasă cascadă din lume.