Muzeul de Artă din Timișoara găzduiește o colecție impresionantă moștenită de la Ormós Zsigmond, cel care a pus bazele Societăţii de Arheologie şi Istorie din Ungaria de Sud, nucleul Muzeului Banatului și al Muzeului de Artă din Timişoara.
Colecția sa de pictură, grafică și artă decorativă italiană, flamandă, germană, austriacă, maghiară și bănățeană, constând atât din lucrări originale, cât și din copii după mari maeștri, a intrat în patrimoniul asociației prin donația sa testamentară din 18 septembrie 1895.
Colecția „Ormós Zsigmond” a fost reamenajată în 2023, anul în care Timișoara a fost Capitală Culturală a Europei, la etajul al doilea al Palatului Baroc, constituind fondul de bază al Muzeului de Artă.
„Este nucleul în jurul căruia s-a constituit această instituție. Ormós Zsigmond este nu doar fondatorul nostru, ci și al Muzeului Banatului. Aici putem vedea toate lucrările pe care acest mare mecena le-a colecționat în Europa, în nordul Italiei și în Austria, reprezentative pentru cele mai importante școli artistice europene din secolele XV-XVIII. Există un accent pe arta italiană din epoca manierismului și barocului, dar avem și artă olandeză, axată pe peisaj și natură statică. Avem școli flamande, italiene, central-europene, germane și maghiare. Chiar dacă nu sunt nume extraordinar de cunoscute, lucrările sunt de o calitate și o frumusețe excepționale. Cele mai importante piese provin de la Ormós, dar de-a lungul timpului s-au adăugat și alte donații”, a declarat muzeograful Alexandru Babusciac.
Expoziția cuprinde șapte camere amenajate pe diverse stiluri: baroc ecleziastic, natură, peisaj, portret, mitologie. Sunt expuse aproximativ 80 de tablouri.
Cronologic, cele mai vechi opere de artă datează din secolul al XV-lea, din epoca Renașterii, considerate în discursul tradițional al istoricilor de artă ca fiind prima perioada de înflorire a artei europene după secole de declin.
„Cele mai vechi lucrări sunt cele două panouri care îi reprezintă pe Sfântul Francisc de Assisi și Sfântul Ieronim, realizate în secolul al XV-lea, și de proveniență italiană, atiribuite lui Leonardo Boldrini. Toate aceste lucrări au fost ascunse de public până în 2023. Avem un patrimoniu de 10.000 de lucrări, multe în stare precară, care necesită restaurare. Ne-ar trebui o armată de specialiști, dar avem doar câțiva”, a adăugat Alexandru Babusciac.
Printre exponate se află și mult mobilier în stilul Biedermeier sau eclectic, artă decorativă, sfeșnice, ceasuri și alte obiecte din secolul al XIX-lea. Un obiect remarcabil este o superbă masă de salon, reprezentând cuplul imperial, Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta.

Cine a fost Ormós Zsigmond
Ormós Zsigmond a fost una dintre personalitățile importante ale Timișoarei din perioada Imperiului Austro-Ungar. Politician, fost prefect de Timiș, scriitor și istoric de artă, s-a născut la Pecica în anul 1813 și a studiat la Arad, Timișoara, Szeged, Oradea și Pozsony (Bratislava de astăzi).

După terminarea studiilor, s-a întors la Timișoara ca jurist, având deja o activitate literară bogată. A lucrat în administrația localităților Recaș și Buziaș și a fost deputat în parlamentul de la Budapesta. După înnăbușirea revoluției din 1848-49, a fost arestat și întemnițat la Timișoara. După amnistia din 1850, a părăsit Ungaria și a studiat istoria artei în Austria, Italia, Germania și Franța. A revenit în țară și, în 1866, a fost ales subcomite, iar în 1871, comite de Timiș.
Savantul s-a stins din viață la Budapesta în 1894, fiind îngropat în cimitirul Central din Timișoara.




