INEDIT

VIDEO Labirint spectaculos într-un lan de porumb, la Kiszombor. O nouă atracție turistică la granița cu România

Ghidul Banatului

În apropierea localității ungare Kiszombor, situată în imediata apropiere a trecerii frontierei de la Cenad, a fost realizat un inedit labirint într-un lan de porumb de patru hectare și jumătate. Ediția a 16-a a labirintului „Utveszto” a fost inaugurată la mijlocul lunii iulie și poate fi vizitat până în 20 august. Labirintul din Banatul unguresc promovează Kiszombor, astfel că în fiecare an urmărește o altă temă legată de istoria localității.

RETIM

Fluturi și albine vii - expoziție

De exemplu, într-un an a fost promovată biserica construită în 1210, iar într-un alt an s-a vorbit despre construcția castelului Ronay, în 1853. În 2022 a fost aniversarea a 775 de ani de la întemeierea localității, iar în 2023 tema principală a fost aniversarea a 50 de ani de la forarea primului puț petrolier din zona satului. Tema din 2024 este legată de cele trei clopote ale bisericii catolice, care au împlinit o sută de ani.

„În biserică avem trei clopote comandate de familia nobiliară Ronay, în 1924. Am decis că anul acesta va fi anul clopotelor din Kiszombor. Intenția noastră este ca localitatea să fie cât mai bine cunoscută, atât pentru cei de aici, cât și pentru cei din regiune, din țară sau chiar din România și Serbia. Noi suntem o organizație care se ocupă cu promovarea istoriei locale”, a spus Erzsébet Endrész, președintele asociației care realizează labirintul.

Traseul de un metru și jumătate lățime din lanul de porumb a fost realizat manual, cu sapa, atunci când plantele erau mici, de aproximativ 20 de centimetri înălțime.

Se calculează și se măsoară distanțele, iar apoi se taie traseele. Înălțimea porumbului ajunge la 2,5 metri, iar pe alocuri chiar depășește acest nivel.

Curajoșii care se aventurează în labirint au nevoie de peste o oră pentru a găsi ieșirea.

Cei care ajung la Kiszombor găsesc numeroase jocuri tradiționale și diverse gustări, de la pâine cu untură și ceapă, porumb fiert, prăjituri, iar în fiecare sâmbătă au loc și spectacole și activități distractive.

Labirintul poate fi explorat zilnic între orele 16.00 și 21.00, iar în weekend, vineri și sâmbătă, este deschis de la ora 16.00 până la miezul nopții, când este indicată folosirea unei lanterne.

Prețul unei aventuri este de 1.000 de forinți (pentru copii este la jumătate de preț), echivalentul a aproximativ 13 lei. Fondurile strânse sunt folosite exclusiv pentru cheltuielile legate de organizare.

Kiszombor se află la cinci kilometri de frontiera cu România, în direcția Szeged-Mako.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns