Locuri din Banat

Castelul de la Banloc intră în administrarea Consiliului Județean Timiș. Potențialul acestei investiții este unul uriaș

Ghidul Banatului

Consilierii județeni au aprobat, marți, 15 aprilie, proiectul de hotărâre privind preluarea în administrare a castelului de la Banloc. Conform proiectului, contractul dintre administrația județeană și Mitropolia Banatului prevede posibilitatea dezvoltării unor construcții noi, cu rol cultural, turistic și educațional. Contractul de administrare este încheiat pe o perioadă de 25 de ani și permite atât atragerea de fonduri europene cât și stabilirea de parteneriate.

RETIM

„Ne dorim mai mult decât simpla conservare a monumentului. Avem baza juridică, cadrul administrativ și deschiderea partenerului – Mitropolia – pentru ca Banlocul să devină un reper cultural și turistic al județului. Potențialul acestei investiții este unul uriaș”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Fluturi și albine vii - expoziție

În anul 2008, castelul de la Banloc, aflat la 50 de kilometri de Timişoara, nu departe de graniţa cu Serbia, a fost cedat, în concesiune, Mitropolei Banatului, pe o perioadă de 49 de ani. Mitropolitul de atunci, Nicolae Corneanu, dorea să transforme castelul într-un centru ecumenic. Se spera că minunatul monument de patrimoniu, care a aparţinut prinţesei Elisabeta, va scăpa de ruinare, va fi restaurat şi pus în valoare.  Din păcate, Mitropolia nu a reuşit să atragă fonduri pentru reabilitarea fostului domeniu regal.

Primii cinci ani sunt dedicați pregătirii și demarării investițiilor, urmând ca, în următoarele două decenii, castelul de la Banloc să funcționeze ca un pol regional cultural și turistic.

Castelul de la Banloc a fost construit în 1793 de contele Lázár Karátsonyi. În 1935 prinţesa Elisabeta, fiica cea mare a Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand, cumpără domeniul nobiliar de la urmaşul familiei, Karátsonyi-Keglevich Imre. Momentele de glorie ale castelului de la Banloc au apus odată cu plecarea în exil a principesei Elisabeta, în 1947. Castelul a căzut pradă vandalilor, care au distrus tot şi au furat cele mai valoroase lucruri care au fost lăsate în castel. Arhiva şi biblioteca au fost incendiate.

Sursa foto: CJ Timiș

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns