INEDIT

Drumul Crucii, refăcut la Timișoara cu deținuți și voluntari din grupuri vulnerabile

Ghidul Banatului

„Drumul Crucii” este o manifestare cultural-religioasă organizată în preajma Sărbătorii Pascale de 20 de ani, în diferite orașe. Inițiativa îi aparține artistului ceramist Daniel Leș, care și-a propus să reafirme valorile fundamentale ale creștinismului și semnificația profundă a acestei sărbători printr-o reprezentare artistică și spirituală a drumului parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos spre cruce.

RETIM

El spune că Drumul Crucii nu are la bază o anumită confesiune religioasă, ci credința în Dumnezeu este singurul lucru care contează. „Mă bucur de o bună colaborare cu toate bisericile. Eu sunt nonconformist și pot spune, dacă sunt întrebat, că nu am nicio religie. Încerc zilnic să fiu un bun ortodox, un drept-credincios. Colaborez cu toate bisericile – cine vrea să mă binecuvânteze, mă binecuvântează. Cine vrea să spună că voi ajunge rău, să spună că voi ajunge rău. Am o siguranță pe care o port în suflet: Regele Meu Hristos nu mă va lăsa dacă voi sta lângă El. Atâta timp cât eu cu familia mea voi sta lângă El, lucrurile vor fi bune”, spune Daniel Leș.

Fluturi și albine vii - expoziție

La Timișoara, „Drumul Crucii” va fi parcurs vineri, 18 aprilie, începând cu ora 16.00. Procesiunea va porni din Piața Unirii, cu scena judecății în fața lui Pilat, și se va încheia cu scena simbolică a răstignirii, în fața clădirii Operei. La eveniment vor participa și peste 80 de voluntari din grupuri vulnerabile, deținuți din Penitenciarul Timișoara, persoane cu nevoi speciale din evidențele Direcției de Asistență Socială Timișoara, foști dependenți de droguri din centrul de reabilitare „RESQ”, și oameni ai străzii din programul cuRAT.

Drumul Crucii sau Via Dolorosa (în latină, cu sensul de “Calea durerii”, “Calea îndurerată”) este o rută aflată în Orașul Vechi din Ierusalim, despre care tradiția creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos a umblat, purtând crucea, spre locul său de răstignire. Traseul acoperă o distanță de aproximativ 600 de metri și este un loc celebru de pelerinaj al creștinilor. Drumul cuprinde, după tradiție, 14 opriri legate de întâmplări trăite de Iisus pe acest parcurs. Nouă sunt localizate în lungul acestui drum, pe când ultimele cinci se află în Biserica Sfântului Mormânt.

Creștinii au ținut încă din vremurile de început ale răspândirii cuvântului lui Dumnezeu, să refacă spiritual, prin pelerinaje la locurile sfinte și, ulterior, prin rugăciune în bisericile și comunitățile lor, calea presărată de suferință, pe care Iisus Hristos și-a asumat-o spre plinirea Evangheliei Sale.

sursă foto: stiricrestine.ro

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns