joi, noiembrie 26, 2020
INEDIT

„De sabie sau de ștreang”. Cum erau pedepsiți tâlharii și hoții din Banat în trecut

FOTO britannica.com

Muzeograful Oliver Gaidoș, angajat al Muzeului de Istorie și Etnografie din Lugoj publică pe pagina sa de Facebook un episod aparte din viața cotidiană a bănățenilor din secolul al XVIII-lea, marcată de aplicarea cu regularitatea a pedepsei capitale.  Oliver Gaidoș indică ca și sursă „Cronica călugărilor minoriți din Lugoj”, care abundă în informații privind pedepsele aplicate tâlharilor și criminalilor care acționau pe drumurile de poștă atacând diligențele.

„Măsurile social-economice implementate de autoritățile austriece în Banat (colonizări, sistematizarea localitaților, apariția manufacturilor etc.) și persistența conflictelor cu turcii pe toată durata secolului al XVIII-lea au contribuit la menținerea unei stări generale de nesiguranță, resimțită de locuitori. În aceste condiții strictețea legii, cu toate reminiscențele ei medievale, pare să fi fost necesară pentru păstrarea ordinii publice. Odată cu instaurarea administrației habsburgice în Banat (1718) au fost aplicate prevederile Codului Penal Austriac (1707).

În 1769 acesta a fost înlocuit de faimosul Cod Penal Terezian care a reglementat utilizarea torturii (prezența medicului și a judecatorului), desfășurarea rechizitoriului și instruirea personalului (călăul și asistenții). Pedepsele capitale au fost date pentru următoarele delicte: crimă, tâlhărie (prejudiciul peste 25 guldeni), sodomie, falsificare de monede, pedofilie, incendiere, trădare, lezmaiestate, blasfemie și vrăjitorie (dacă era dovedita!). Ștreangul a fost folosit cel mai des în cazul omuciderii și tâlhâriei, iar dacă faptele se dovedeau deosebit de grave atunci infractorii erau decapitați (cu sabia) sau frânți cu roata. Grupurile de tâlhari periculoși sfârșeau în ștreang, la periferia Lugojului, pe marginea drumurilor principale. Pentru a descuraja comiterea unor infracțiuni asemănătoare, autoritățile le lăsau trupurile să atârne timp de trei zile, la vedere. Traversând Lugojul în 1782, călătorul german Cristopher Seipp a rămas înmărmurit când a vazut că pe drumul Făgetului, în partea dreaptă <<se întind pe un rând, opt până la zece roți de tortură, fară a mai pune la socoteala furcile de spânzurători și alte lucrări asemănătoare.>>”, arată istoricul lugojean.

Gaidoș relatează că odată cu încorporarea Banatului la Regatul Ungariei (1778) jurisdicția penală din nou-înființatul comitat Caraș va reveni tribunalului din Lugoj. Pentru adăpostirea instituțiilor comitatense au fost ridicate în Lugoj mai multe edificii în cvartalul mărginit astăzi de Străzile I. Creangă, F. Barbu, A. Șaguna și Piața Victoriei. Din ansamblul Curiei Comitatului Caraș reținem construcțiile ridicate în secolul al XVIII-lea: clădirea administrației districtuale pomenită în 1735, utilizată între 1779-1859 ca sediu de prefectură, respectiv tribunal regal până la demolarea ei în 1902 (pe acest loc s-a edificat administrația financiară -actuala primărie), magaziile erariale, grajdurile și clădirea închisorii. Perpendicular, pe aceasta, cu frontul spre piața târgului, a fost înălțată noua prefectură, cu două etaje, între 1843-1859.

„Deși au mai existat spații de detenție în Lugoj, cum sunt celule din vechea primărie (1828), închisoarea comitatului (Gefängniss, Strafanstalt; börtön, fogház) a fost des pomenită, aici fiind închiși atât deținuții de drept comun, cât și criminalii, tâlharii sau incendiatorii. O parte din execuțiile individuale, în speță cele ale infractorilor care nu erau din localitate, au avut loc în curtea închisorii. Sentințele judecatorești au fost îndeplinte de călau (Henkel, Scharfrichter, Hóher) asistat de două ajutoare. Dacă în secolul al XVIII-lea gâdele încă purta hainele specifice de culoare roșie sau verde, la mijlocul secolului al XIX-lea acesta a îmbrăcat haine sobre, negre. Călăul, remunerat în secolele anterioare după fiecare execuție, treptat devine un angajat al statului. În 1854 salariile personalului angajat la închisorea districtuală din Lugoj (Voievodina Sârbească și Banatul Timișan) erau următoarele: călăul (200 fl.), caporalul (114 fl.) și 20 de panduri (polițiștii plătiți fiecare cu 96 fl.). Decretul din 15 mai 1814 a impus execuția osândiților prin spânzurare. Nobilii și femeile au fost exceptați de la această regulă, metoda de execuție rămânând până în 1848 decapitarea, considerată demnă și rapidă. Matricolele bisericii ortodoxe din Lugoj consemnează faptul că în 14 feb. 1839 <<Antița, muerea lui Gheorghe Curuț>>, țărancă din Răchita, a fost condusă de Pavel Maniu, paroh din Lugoj, la locul de execuție și apoi i s-a tăiat capul. Un caz aparte a fost înregistrat în 1853 când, în lipsa călăului, osânditul a fost împușcat în curtea închisorii din Lugoj”, arată Gaidoș.

Tânărul istoric lugojean mai scrie că sub influența gândirii umaniste legiuitorii maghiari, în frunte cu Csemegi Károly, autorul noului Cod Penal adoptat în 1878, au restrâns aplicarea pedepsei cu moartea la două infracțiuni: omor deosebit de grav și infracțiuni îndreptate asupra statului și suveranului.

„Au fost interzise execuțiile publice, iar cele mai multe sentințe de condamnare la moarte au fost înlocuite cu executarea unor ani grei de închisoare. Clădirea închisorii a fost utilizată în acest scop până în 1901 când a fost inaugurat Palatul Justiției, prevăzut cu o închisoare proprie. Astăzi ne amintesc de curtea comitatului doar platanii bătrâni de aproape 250 de ani și clădirea prefecturii transformată în centru comercial! Parcul Prefecturii a fost izolat între ziduri până la începutul anilor ‘50, publicul având acces doar în timpul zilei. La începutul anilor ’70 autoritățile comuniste au demolat șirul de case de pe Str. A. Șaguna împreună cu închisoarea veche a comitatului. În temnițele sale, aflate la subsol, au fost închiși membrii Societății secrete “Constituția” în 1831 și Eftimie Murgu în luna septembrie 1841. În colecția Muzeul de Istorie din Lugoj se află o pereche de cătușe de picioare recuperate de la închisoarea cu pricina. Regretatul profesor Simon István a reușit să fotografieze clădirea înainte să fie pusă la pământ”, spune Oliver Gaidoș.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori: