Locuri din Banat

Satele din Clisura Dunării, o zonă de o frumusețe aparte, așteptă să fie descoperite de turiști. Cehi, sârbi și români trăiesc aici în armonie de sute de ani

Satele de pe Clisura Dunării au un farmec aparte, fie că sunt locuite de români, cehi sau sârbi, care-şi pun amprenta asupra locului. Locul merită vizitat pentru a cunoaşte frumuseţile României.

RETIM

Asociaţia Dunărea Moldova Nouă, împreună cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Moldova Nouă, derulează evenimente pentru promovarea unei zone extraordinare a ţării, dar insuficient cunoscută.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Ghizii asociaţiei şi ai centrului de la Moldova Nouă stau la dispoziţia turiştilor care ajung în zonă cu recomandări despre locurile care merită să fie vizitate pe Clisura Dunării.

Este vorba despre zone care sunt mai puţin cunoscute şi promovate, deşi sunt la drumul naţional.

Comuna Berzasca este unul dintre aceste locuri. Turiştii care ajung aici pot petrece clipe de neuitat într-un paradis natural, cărora li se alătură satele Liubcova, Bigăr Berzasca şi Cozla, unde viaţa şi tradiţiile localnicilor sunt o fantastică poveste.

O zonă cu o istorie încărcată de fapte vitejeşti

Corneliu Martin, preşedintele Asociaţia Dunărea Moldova Nouă, le recomandă turiştilor să petreacă cel puţin câteva zile pe aceste meleaguri.

“Toate localităţile acestea formează comuna Berzasca. Se ajunge foarte uşor aici. De oriunde vine omul, dinspre Timişoara sau Orşova, principala calea de acces este DN 57. La Liubcova e o istorie interesantă. Aici s-au dus multe lupte cu turcii şi chiar există un monument legat de aceste evenimente. În zona satului de azi, în timpul ocupaţiei otomane şi mai târziu, au venit sârbi de dincolo de Dunăre, formând mici aşezări.

Otomanii au construit aici o mică fortificaţie deservită de câţiva martalogi (creştini aflaţi în slujba otomanilor, asigurând servicii militare pe graniţă, pe ape etc.).

În apropiere de Liubcova, după retragerea otomanilor (1716), în timpul Războiului Ruso-Austro-Turc (1787–1792), în anul 1788 un grup de fraicori sârbi (voluntari din Serbia în slujba coroanei imperiale, organizaţi în formaţiuni militare numite Freikorps), a rezistat eroic două zile şi două nopţi împotriva atacurilor trupelor otomane care înaintau pe Dunăre dinspre Orşova spre Smederevo.

Fără sprijin din partea grănicerilor care iniţial s-au retras şi fără sprijinul trupelor generalului Asperman, retrase la Alibeg, Kapetan Koča a căzut prizonier, împreună cu cei rămaşi în viaţă din trupa sa. A fost executat în chinuri groznice împreună cu camarazii la Tekija, de partea cealaltă a Dunării spre Cladova. Şcoala din Liubcova îi poartă numele, satul găzduind şi un monument închinat fraicorului erou”, povesteşte Corneliu Martin.

În zona Liubcova au funcţionat în trecut şi mai multe mine de aramă şi fier. Una dintre istorisirile de aici spune că în timpul indundaţiilor din anul 1910 o casă din lemn a fost dusă la vale, în ea aflându-se săteana Lenca Bugărin, care nu a mai avut cum să o părăsească. Şuvoiul a dus casa pe apa Dunării. Lenca a fost salvată după 20 de kilometri, la Dubova. Nu acelaşi noroc au avut alţi săteni care au pierit la potop.

Satul lacustru pe Dunăre

Pe acelaşi traseu se află satul Berzasca unde se află un complex turistic unic în România.

“Complexul Egreta este şi prima staţiune lacustră din România. Situat în Berzasca, complexul este compus din 15 căsuţe suspendate pe apă şi te face să te simţi nu doar mai aproape de natură, ci te îmbie parcă să profiţi de fiecare moment petrecut cu Dunărea în faţă şi zgomotul pescăruşilor. De asemenea, te face să te gândeşti şi la renumitele bungalouri din Maldive sau Bora Bora”, spune Corneliu Martin.

În zonă a existat şi o cetate, dar care nu mai este vizibilă astăzi. Este vorba despre cetatea Dranko din satul de odinioară Drencova, de pe malul Dunării.

“Probabil că a fost construită în jurul anului 1419. Între anii 1429-35 a fost proprietatea ordinului cavalerilor germani, iar din 1457 a familiei Iancu de Hunedoara. Fiind o cetate de graniţă a fost atacată de mai multe ori, chiar şi ruinat de turci. Data atacului nimicitor nu se cunoaşte. Documentele vechi fac referiri la dimensiunile vechii: 20-25 m lungime, 15 m înălţime, iar grosimea pereţilor a atins 1.5 m. După construirea hidrocentralei Porţile de Fier, ruinele au fost înconjurate de apele Dunării şi de atunci sunt spălate necontenit, fiind condamnate la pierire. În prezent se vede la 25-30 m în Dunăre ceea ce a mai rămas din cetate. Segmentul de zid are circa 15 metri lungime, este dreptunghiular şi are nişte găuri. Restul zidurilor se odihneşte în adâncuri”, povesteşte Corneliu Martin.

Plimbări cu şalupa şi drumeţii la peşteri

Satul Bigăr este un sat istoric, locuit de cehi (pemi), aflat in mijlocul Parcului natural Portile de Fier, cel mai întins parc natural din Romania. Limba cehă este limba curentă în Bigăr, dar limba română este la fel de frecvent folosită de locuitori.

Bigărul este un sat izolat, accesibil numai de-a lungul Văii Şirinia (rezervatie botanica strict protejată), din Valea Dunarii, respectiv DN57. Bigarul este situat în mijlocul Bazinului Şirinia (sau Zona de sedimentare Svinita-Svinecea Mare), din Unitatile Danubiene interne.

Bigărul este un sat relativ tânăr. El a fost înfiinţat în 1826-1827 prin colonizarea cu cehi din regiunea Boemia. Aceştia fugeau din calea războiului dintre austrieci şi francezi.

Corneliu Martin spune că cei care vin în zonă pot face plimbări pe Dunăre, fiecare pensiune având bărci cu motor cu care se pot face aceste trasee, însă peşterile din zonă sunt fantastice.

Preşedintele Asociaţia Dunărea Moldova Nouă arată că aici, în zonă, gastronomia este extrem de diversificată, deoarece fiecare comunitate (încă mai trăiesc cehi, sârbi etc) are propriile reţete care aşteaptă să fie descoperite.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns