Locuri din Banat

Singura păstrăvărie din Timiș, cu restaurant, unde turiștii își pot prinde singuri peștele pe care vor să-l consume

Ghidul Banatului

PRECIZARE: Între cei doi proprietari de pensiuni învecinate: Pensiunea Alpin și Pensiunea Ardeleană, există un conflict de mai mulți ani. După publicarea articolului am fost contactați de proprietarii de la Pensiunea Ardeleană, nemuțumiți de apariția mai multor informații pe care le-au calificat ca fiind false, în articolul de mai jos. Aceștia spun că păstrăvăria le aparține, fiind o investiție pe fonduri europene a societății AXA TELECOM, iar proprietarul Pensiunii Alpin deține doar un bazin în care ține păstrăvii. Proprietarul de la Alpin susține, la rândul lui, că păstrăvăria este dată în comodat societății care administrează Pensiunea Ardeleană, comodat ce expiră în data de 22 aprilie și nu va mai fi prelungit.

RETIM

ARTICOL INIȚIAL – Una dintre puținele păstrăvării care au mai rămas în Timiș se află la Luncanii de Jos, fiind și cea mai mare și modernă din această zonă. De altfel, este singura păstrăvărie din județ unde există și pensiune și restaurant, iar turiștii pot să-și prindă singuri peștele pe care doresc să-l servească, după ce este gătit în bucătăria restaurantului.

Fluturi și albine vii - expoziție

Păstrăvăria de la Luncanii de Jos este una dintre cele mai vechi din județul Timiș. Înființată pe vremea Imperiului Austro-Ungar, păstrăvăria a alimentat de-a lungul timpului întreaga zonă cu pește pentru consum dar și cu puiet, pentru alte păstrăvării din regiune.

În perioada regimului comunist și după Revoluție a aparținut Direcției Silvice, devenind un important punct de reproducere a păstrăvului pentru păstrăvăriile din Banat. Clădirile au avut, de-a lungul timpului, diverse destinații. La început au fost cazarmă militară, apoi casă de oaspeți pentru Direcția Silvică.

Nea’ Nelu, din Luncanii de Jos, este unul dintre localnicii care au lucrat, pe vremuri, la păstrăvărie.

„Am lucrat aici, când aparținea de Ocolul Silvic Coșava. Eu mă ocupam și cu înmulțirea păstrăvilor. Nu știu dacă știți dumneavoastră cum se mulgeau peștii. Aveam aici două bazine în care erau masculi și femele. Prindeam femelele și se apăsau ușor pe burtă și așa ieșeau icrele. După ce mulgeam două trei femele, prindeam un mascul și la fel procedam până se albea apa din troaca aia în care le strângeam și pe urmă le băgam în incubator. Scriam pe incubator data la care le-am pus și exact la 14 zile ieșea puietul”, povestește nea’ Nelu. El spune că totul se făcea sub o disciplină strictă și în zona de reproducție nu intrau decât muncitorii care aveau această ocupație ca să nu se compromită producția.

Deși s-a pensionat de mult, nea’ Nelu este cel care s-a ocupat s-a ocupat de păstrăvărie și când a fost refăcută de investitorul privat.

Locuri de cazare și meniu bazat pe pește

Pensiunea Alpin, unde se află păstrăvăria, oferă 40 de locuri de cazare, terase în aer liber, bar, bucătărie și restaurant. Cu o specialitate de casă care nu poate fi ratată, păstrăvul gătit și servit cu mămăliguță și mujdei. De asemenea,  meniul cuprinde și alte bunătăți, cum ar fi o ciorbă de pește originală și deserturi delicioase, printre care se numără clătitele cu brânză dulce, stafide și frișcă sau minunații papanași pufoși cu smântână și dulceață.

Administratorii păstrăvăriei livrează și pește proaspăt la domiciliu, în Lugoj și Timișoara, pe baza de comandă telefonică.  Începând cu această primăvară, în afara păstrăvului proaspăt eviscerat și tras în vid, se va livra și păstrăv afumat. Dacă doriți puteți face o comandă la numărul de telefon 0751.758.783

Ofertă bogată pentru petrecerea timpului liber

După un popas minunat la pensiune, vizitatorii pot explora numeroase obiective turistice din zonă, precum cascada Șopot-Poieni, Mănăstirea Izvorul lui Miron-Românești, biserica de lemn de la Românești, peștera-Românești, Muzeul Sticlei-Tomești, Valea lui Liman, Via ferata-traseu cățărare, Mănăstirea-Luncănii de Sus și altele. De asemenea, există numeroase trasee montane care pot fi parcurse cu mountain bike, cross și enduro pentru cei mai aventuroși, dar și variante asfaltate pentru cei mai rezervați. Aici se află și celebru deja Transluncani, cel mai spectaculos drum asfaltat din vestul țării.

Pentru amatorii de evenimente, în perioada 5-7 mai 2023, în colaborare cu Ghidul Banatului, Primăria Tomești, New Levites, Pensiunea Alpin organizează evenimentul anual „Festivalul Păstrăvului”.

Timp de trei zile, în fiecare seară, de la ora 18.00,  va avea loc un concert, un recital de poezie și momente de relaxare în fața focului de tabără. În toate aceste zile puteți servi sau cumpăra diferite preparate din păstrăv: icre de păstrăv, păstrăv proaspăt, păstrăv prăjit, păstrăv afumat, salate de păstrăv și așa mai departe. Rezervările la pensiune pentru perioada festivalului se pot face la numărul de telefon  0751.758.783.

Pentru cei care nu mai găsesc locuri de cazare în pensiune, se recomandă cu încredere locațiile din imediata vecinătate, Pensiunea Casa Ardeleana care se afla peste râul Bega și, puțin mai jos, Valea Lui Liman.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Un comentariu

  • Am venit din Timisoara de doua ori și nu ne ați servit pe motiv ca e prea târziu …(ora prânzului 13-14)
    Rușinică!

Lasă un răspuns