Evenimente

Tabără de creație, pe dealurile Silagiului. Zece pictori din mai multe țări, la prima manifestare de acest gen din zonă

Ghidul Banatului

Zece pictori din euro regiunea DKMT se vor afla la Buziaș, începând cu 15 iulie,  pentru a participa la prima tabără de creație intitulată Banatul în artă și organizată de Asociația „Prezent” cu sprijinul Primăriei Orașului Buziaș. Tabăra de creație este un demers de actualizare, evidențiere și promovare a tendințelor și curentelor artistice din euro regiunea DKMT, din zona picturii și va aduce în perioada 15 – 19 iulie, pe Dealul Viilor din Silagiu, artiști care vor performa în cadrul unor ateliere de pictură, întâlniri și discuții, dar și activități de prezentare a județului Timiș, toate  finalizate printr-o expoziție itinerantă de lucrări pe tema geografică vizată.

RETIM

„Proiectul are ca obiective actualizarea, evidențierea și promovarea tendințelor și curentelor artistice din euro regiunea DKMT, din zona picturii, stabilirea unor colaborări noi între artiștii din zona DKMT, dar și facilitatea accesului tinerilor din județul Timiș la arta picturii contemporane și, nu în ultimul rând, promovarea orașului Buziaș și a împrejurimilor”, precizează Stela Gutiu, inițiator și organizator al proiectului.

Fluturi și albine vii - expoziție

Pe termen lung, proiectul are ca scop stabilirea unor conexiuni noi în domeniul picturii din euro regiunea DKMT, promovarea valorilor culturale ale acestei zone și dezvoltarea interesului tinerilor pentru lumea artei bănățene. Scopul manifestării pleacă de la nevoia lumii artistice din zona euro regiunii DKMT și nu numai, de a se conecta și a colabora, atât cu scopul de a împărtăși valori comune de patrimoniu cultural, cât și de a aduce în fața unui public mai larg lumea culturală a Banatului.

Mai mult decât atât, demersul își propune să stabilească direcții noi de colaborare ale artiștilor din zona vizată și creionarea unor evenimente comune viitoare în vederea diseminării artei contemporane în rândul unei categorii mai largi de public, cunoașterea și însușirea acesteia ca parte a patrimoniului cultural al Banatului.

În cadrul proiectului, parteneri sunt Galeria Armonii Cromatice din Timișoara, Galerija naivne umetnosti din Voivodina, Societatea de Limbă Română din Voivodina, Casa de Cultură a Orașului Buziaș și Agape Artă și Natură, Silagiu.

Între activități se numără ateliere de pictură, ateliere interactive cu elevii din Buziaș, întâlniri și discuții cu artiști locali, expoziții itinerante, tururi ghidate în Buziaș și împrejurimi, degustări de vinuri și produse locale tradiționale, editare și tipărirea unei broșuri finale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns