Peste 200 de mori de apă există în prezent în zona Banatului, însă, cu excepția celor aflate în complexul mulinologic de la Eftimie Murgu, marea majoritatea sunt cvasi-necunoscute.
Deși prezente în unele lucrări de specialitate, situația pe teren a multor dintre aceste mori este necunoscută. Proiectul Asociației „Acasă în Banat” constă în inventarierea și cartografierea tuturor morilor de apă din Banat, pentru a pune bazele unor viitoare inițiative de restaurare, conservare și valorificare în scop economic și turistic a acestora.
Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, voluntarii asociației au avut o nouă expediție în Țara Almăjului, unde au descoperit nu mai puțin de 43 de mori!
Organizați in echipe, ajutați de ghizii locali Simona Miclău, directoare a Liceului Tehnologic din Prigor și a profesorului Pavel Panduru, au repertoriat toate morile existente pe raza comunei Prigor(18 mori). O echipă a inventariat morile din Eftimie Murgu (22 mori) iar o alta a verificat alte trei mori din apropiere, dar în afara arealului Almăjului.
„La finalul zilei am tras linie și am numărat 43 de mori, un record al proiectului. Au fost colectate informații despre starea de conservare a morilor, instalatților și ierugilor, denumire, istorie, legende locale etc. Profesorul Pavel Panduru, fost director al Scolii Prigor și autor al monografiei comunei, este o adevărata istorie vie și a fost o plăcere să povestim cu dumnealui despre viața oamenilor din perioada de glorie a morilor de apă. Ne-am bucurat sa fim primiți și omeniți de către morari, care ne-au pus la dispoziție și documente vechi. Am avut parte de o demonstrație de măcinare a porumbului și am probat cu succes functionarea unor mori”, arată cei de la Acasă în Banat.
De la începutul proiectului și pâna acum au fost repertoriate 91 de mori în 40 de sate răspandite în tot județul Caraș-Severin. În a doua jumătate a proiectului expedițiile vor fi organizate în zonele cu o concentrare mare de mori: Almaj-Dalboșet, Oravița-Răcășdia, Șichevita-Garnic și Cornereva-Topleț. Voluntarii care doresc să participe se pot înscrie trimițând un email către adresa: acasainbanat@gmail.com.
Țara Morilor de Apă este un proiect al Asociației Acasă în Banat și își propune identificarea, cartarea, fotografierea și promovarea celor 200 de mori de apă existente în județul Caraș Severin.
Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Caraș Severin.
Donații pentru acest proiect se pot face către: Asociația Acasă în Banat, CIF 39329018, Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, județul Caraș-Severin
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/ BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com