Centrala Hidroelectrică din Timișoara este locul care pune în mișcare orașul de 114 ani, furnizându-i energia electrică de care are nevoie. Construit în 1910, ansamblul Turbinelor, așa cum mai e cunoscut de timișoreni, este un obiectiv cu totul deosebit, atât prin arhitectură cât și ca realizare tehnică. Uzina poartă semnătura celebrului arhitect-șef al urbei de la începutul secolului al XX-lea: László Székely.
Turnul, asemănător unui donjon medieval, poartă stema orașului, iar mascaronii caracteristici stilului Secession stau de strajă deasupra ferestrelor în formă de arc de pe fațada dinspre aval.
În interiorul clădirii ies imediat în evidență mozaicul și celelalte elemente decorative din vremuri în care clădirile industriale nu trebuiau să fie doar funcționale, ci și frumoase
Povestea hidrocentralei
Necesitatea unei hidrocentrale pe Bega a fost impusă de alte premiere ale Timişoarei.
„În 1884, aici a fost consemnată o premieră a Europei continentale: s-au pus în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric pe străzile oraşului. Curentul electric era obţinut cu ajutorul unor motoare termice cu aburi, care încărcau nişte dinamuri. Dar oraşul s-a tot dezvoltat, iar necesitatea de curent a crescut. În 1889 a început şi alimentarea electrică a tramvaielor. Aşa a venit ideea de a construi Uzina Hidroelectrică, mai ales că Bega era deja canalizată“, a explicat Radu Boitoş, specialist în proiecţii hidroenergetice.
Uzina a fost echipată cu trei turbine marca Ganz Villamossagi Rt, care au fost fabricate la Budapesta.
Pentru realizarea hidrocentralei, municipalitatea trebuia să răscumpere drepturile de folosinţă a apei de la unii deţinători privaţi (moara Jovin sau moara de tabac, morile Prohaszka, Gyürky şi Gold), să intre în posesia vechiului depozit de lemne, să facă alte exproprieri mai mici.
După rezolvarea acestor probleme, primăria a obţinut avizul favorabil al ministrului Agriculturii de la Budapesta pentru promovarea proiectului.
Perlă de arhitectură industrială
Uzina hidroelectrică a fost pusă în funcţiune pe data de 3 mai 1910 şi a ajuns să producă 89 la sută din consumul de energie electrică al capitalei Banatului, adică 4.132.000 de kilowaţi.
„De atunci merge încontinuu. Au fost doar câteva lucrări de reparaţii de întreţinere. În 1930 a fost prima reparaţie, iar în 1954 a fost înlocuit tabloul electric de comandă. În locul celui de fabricaţie maghiară, s-a pus unul românesc“, a mai declarat Radu Boitoş.
Primul director al uzinei, Henrik Billing, a adus multe îmbunătăţiri echipamentelor hidrocentralei, multe dintre ele au fost invenţii şi au fost prezentate deseori specialiştilor în literatura tehnică. În perioada Primului Război Mondial, Timişoara a resimţit mai puţin lipsa aprovizionării cu cărbuni, datorită furnizării energiei electrice de către hidrocentrala de pe Bega.
Instalaţiile vechi de peste un secol funcţionează
După Primul Război Mondial, Timişoara a intrat în componenţa României Mari, iar după naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, în 1948, centrala hidroelectrică a aparţinut de diverse ministere. După 1990, hidrocentrala construită din banii timişorenilor a intrat din nou în posesia oraşului.
Ea a fost păstrată în condiţii bune, instalaţiile vechi de peste un secol funcţionează şi astăzi, sala maşinilor a fost renovată, iar clădirea care adăposteşte mecanismele de acţionare a stăvilarelor a fost restaurată după modelul original.
Hidrocentrala a intrat în circuitul turistic al Timişoarei, care se poate lăuda cu o importantă moştenire de monumente industriale.
Astăzi, energia electrică a Timişoarei este produsă, în cea mai mare parte, de centralele de la CET Sud, care funcţionează pe cărbune şi gaz.
