Stan Vidrigrin a fost cel care a modernizat alimentarea cu apă și canalizarea din Timișoara și a devenit întâiul primar român al orașului. Ulterior a ajuns la București, unde a fost pe rând director general al Poștei Române, al companiei Căilor Ferate Române și al Fabricii ”Malaxa”.
Stan Vidrighin s-a născut la 28 ianuarie 1876, la Răşinari, Sibiu(Octavian Goga și Emil Cioran s-au născut și ei la Rășinari) într-o modestă familie de oieri. După școala din sat, a plecat la Gimnaziul Superior de Stat, actualul Colegiu Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, iar după absolvirea acestuia a urmat Politehnica din Budapesta, pe care a terminat-o în 1900. După un scurt stagiu de doi ani în administrația orașului Sopron(Ungaria), a câștigat un concurs pentru proiectul de canalizare al orașului Timișoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei. Doi ani mai târziu a fost promovat inginer-șef al aceluiași serviciu și a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate și meteorice, precum și cel de alimentare cu apă al orașului. Pentru realizarea acestor două mari proiecte, a fost trimis de primărie la Dresda, Berlin, Hamburg, Köln, Strasbourg, Karlsruhe și Londra. După întoarcerea în țară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă și canalizare ale Timișoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor. Canalizarea modernă a fost unul din proiectele ambiţioase şi necesare ale Timișoarei aflate în plină dezvoltare, la început de secol XX, şi s-a desfăşurat timp de câţiva ani, în paralel cu lucrările de desfiinţare a fortificaţiilor. Istoria canalizării, în Timişoara, continuă cu construcţia primei staţii de epurare din ţară, pusă oficial în funcţiune la data de 26 octombrie 1912.
Vidrighin a fost un important militant pentru unirea Transilvaniei și Banatului cu România, fiind ales deputat pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. A fost numit primar al Timișoarei la 1 septembrie 1919, la scurt timp după instalarea administrației românești în oraș. A deținut această funcție până în 30 aprilie 1921, când a trebuit să renunțe la funcție din cauza unui proces, care s-a dovedit nefondat. Un an mai târziu a redevenit primar, între 3 ianuarie 1922 și 31 august 1922. Sub administrația sa orașul a reorganizat sistemul de apă, canalizare, gaz, electricitate și transport în comun.
Sub conducerea sa în 1919, Primăria emite decizia prin care ”în toate ramurile administrației orașului, întreprinderile, institutele de învățământ, precum și toate celelalte instituții ale orasului limba oficială devine româna”, iar apoi cea care hotărăște redactarea în limba română a tuturor inscripțiilor din oraș.
Împreună cu profesorul Traian Lalescu a fost membru fondator al Școlii Politehnice din Timișoara. În februarie 1920, Vidrighin scria în memoriul către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor: ”A argumenta necesitatea unei Politecnici în România este lucrul cel mai uşor. Fosta Ungarie, care avea o Politecnică de prim rang, simţea nevoia unei a doua politecnice… Timişoara este centru industrial. Are astăzi peste 60 de fabrici. În această privinţă nici un oraş din România mare nu i se poate asemăna”. În calitatea sa de primar, a atribuit, pentru construcţia şcolii un teren de 8,5 ha şi suma de trei milioane de lei. La 11 noiembrie 1920, Regele Ferdinand semnează Decretul regal, privind înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara, care își începe activitatea cu 117 studenţi din toate provinciile româneşti. Primul rector al școlii a fost Traian Lalescu. După el a urmat la conducere, timp de un an, începând cu 1921, chiar Stan Vidrighin.
În anul 1924 s-a căsătorit cu Alexandra Ardeleanu, președinta Reuniunii femeilor din Timișoara. Întrucât împreună nu au avut copii, în anul 1940, Stan Vidrighin îi va înfia pe copiii majori ai soției: Eugen Mihai Adam, George Caius Adam și Liliana Georgeta Adam.
În septembrie 1923, pleacă la București, la chemarea administrației capitale, pentru a ajuta la dezvoltarea sistemului de apă și canalizare, pe care le-a și administrat. Mai târziu este numit director general la Poșta și Telecomunicațiile Române, apoi director al CFR. În 1934 a fost cooptat în consiliul de administraţie al societăţii Malaxa, ca director, până în anul naţionalizării fabricii, 1948. Între 1937 și 1940 devine expert în „Pescăriile Statului” din zona Deltei Dunării, iar în 1940 pune în funcțiune fabricile de armament de la Cugir, Orăștie și Brașov.
Parcursul profesional de excepție al lui Vidrighin intră în declin odată cu instaurarea regimului comunist, care, în 1949, îi confiscă întreaga avere, consemna Cosmin Crăciun – Cruciat, în lucrarea ”Pe urmele inginerului răşinărean Stan Vidrighin”. Moşia de peste 50 de hectare și reședința construită la Beregsău Mare, în județul Timiș sunt rechiziționate. Câţiva ani mai târziu, Vidrighin a fost scos şi din casa pe care o avea pe bulevardul Dacia, din Bucureşti, şi trimis cu domiciliu forţat la Petroşiţa, în judeţul Dâmboviţa. Autoritățile își aduc aminte de el cu prilejul începerii șantierului de la Canalul Dunăre Marea Neagră (1949). Până în 1955, când lucrările sunt sistate, este solicitat neoficial ca și consultant în probleme legate de domeniul apei. În 1955 i se permite să revină în București. Își va petrece aici ultimii doi ani de viață. Se stinge din viață 15 iunie 1957, la vârsta de 81 de ani, în urma unei bronhopneumonii. Este înmormântat în cimitirul Bellu, din capitală.
foto: Aquapic, historiarum.ro
