Rețete bănățene

Rețeta originală de mălai bănățean, o pâine care se topește în gură și merge cu orice

Pita de mălai, sau mai simplu, mălaiul bănățean, este un preparat tradițional unic și de-a dreptul delicios. Este preparat în casele bănățenilor de sute de ani, din cele mai simple ingrediente, iar odată făcut, merge cu orice altă mâncare sau de sine stătător.

RETIM

La mălai, specială este tehnica, mai mult decât ingredientele, care nu sunt greu de procurat. Ai nevoie de o tavă zdravănă, cu pereți înalți și groși, rotundă sau dreptunghiulară. Mai apoi, ai nevoie de un cuptor pe lemne, de preferat, însă vei obține rezultate inedite și cu unul pe gaz, așa cum avem mai toți în case.

Fidelity by Iulius Mall

Mălaiul se prepară în toată zona Banatului, cu iaurt și lapte, dospită sau proaspătă, cu diferențe minore, dar câteodată sesizabile, în rețetă și respectiv gust. Iată care sunt ingredientele pentru mălaiul făcut de gospodinele bănățene, așa cum a fost preparat de generații.

Ingrediente necesare

-Făină de mălai – 500gr;

-Făină de grâu albă – 300gr + 50gr pentru tapetat;

-Drojdie – 50gr;

-Zahăr – 50gr;

-Ulei – 150ml;

-Sare – 20gr;

-Apă plată – 1l.

Mod de preparare

Aluatul pentru mălai se face adăugând într-un bol drojdia cu sarea și zahărul. Adăugăm încet trei linguri de apă călduță, dar și trei de făină de grâu albă. Când avem o compoziție omogenă, o lăsăm la format maiaua.

Între timp, într-un alt castron turnăm făina de mălai și 600 de mililitrii de apă fierbinte, pe care le amestecăm pentru ca apa să intre în grăunțe. Lăsăm și această combinație la temperat, asta până când drojdia își face treaba în celălalt castron.

În castronul cu drojdia, după ce s-a zărit maiaua deasupra, adăugăm restul de făină albă, ulei și făina de mălai hidratată din castronul al doilea. Dacă mai este nevoie de apă, în timp ce amestecăm cele două compoziții, mai adăugăm câte puțin. 

Scopul este să obținem o compoziție ca de clătite, însă ceva mai groasă, pe care să o lăsăm să respire 15 minute. Turnăm apoi compoziția într-o tavă tapetată cu făină și ulei, pe care o introducem la cuptorul preîncins, unde va sta în jur de 30 de minute la 200 de grade Celsius, sau până formează crustă și începe să crape deasupra. Când începe să crape, adică pe la jumătatea timpului, preparăm o mixtură din cele 50 de grame de făină albă și 100 de mililitrii de apă rămase și ungem mălaiul, după care îl repunem la cuptor încă 15 minute. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns