În perioada 18–19 iulie 2026, Timișoara găzduiește cea de-a V-a ediție a Timișoara Triathlon powered by Continental Anvelope România, cel mai mare eveniment de triatlon din România și singura competiție de triatlon din țară desfășurată integral în interiorul unui oraș. După ce a devenit în 2025 cea mai mare competiție de triatlon din România și a fost desemnat Evenimentul Anului de Federația Română de Triatlon, Timișoara Triathlon continuă să crească și să își consolideze statutul de reper al sportului românesc.
Organizat de Clubul Sportiv Ride Competition, în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, evenimentul reunește peste 1.000 de concurenți din 23 de țări, de la sportivi de elită și amatori până la copii aflați la început de drum în acest sport.
Până în prezent, nicio competiție de triatlon din țară nu a reușit să atingă borna de 1.000 de sportivi înscriși la o singură ediție.
Timișoara Triathlon este evenimentul de triatlon cu cea mai rapidă ascensiune și stabilește astfel un nou punct de referință pentru comunitatea de anduranță din România.
„În doar cinci ediții, Timișoara Triathlon a evoluat de la un proiect de suflet la cea mai mare competiție de triatlon din România. Pentru noi, această creștere înseamnă nu doar mai mulți participanți, ci mai ales încrederea pe care sportivii, partenerii și comunitatea ne-o acordă de la an la an. Ne dorim ca fiecare concurent, indiferent dacă este sportiv de elită sau se află la primul său triatlon, să plece de aici cu sentimentul că a participat la un eveniment organizat la standarde internaționale, iar pentru public, ne dorim ca Timișoara Triathlon să rămână acel weekend în care orașul înoată, pedalează și aleargă împreună”, a declarat Vasile Goșa, director de concurs Timișoara Triathlon.

Un parteneriat strategic pentru următorii cinci ani
Ediția aniversară din 2026 marchează începutul unui nou capitol în dezvoltarea competiției. Începând cu această ediție, Continental Anvelope România devine partener strategic al evenimentului, prin semnarea unui parteneriat pe o perioadă de 5 ani. Acest acord reprezintă o confirmare a încrederii acordate competiției și creează cadrul necesar dezvoltării pe termen lung a unuia dintre cele mai importante evenimente sportive din România.
Obiectivul comun este transformarea Timișoara Triathlon într-o competiție cu vizibilitate internațională, capabilă să atragă anual tot mai mulți sportivi și vizitatori în Timișoara.
“Continental Anvelope este parte din Timișoara de peste 25 de ani, iar pentru noi performanța se măsoară și în felul în care contribuim la dezvoltarea comunității din jurul nostru. Timișoara Triathlon vorbește despre disciplină, lucru în echipă și dorința de a deveni mai bun, valori pe care le regăsim zi de zi și în activitatea noastră. Prin acest parteneriat pe termen lung, ne dorim să susținem un eveniment care aduce orașul împreună, încurajează un stil de viață activ și face Timișoara tot mai vizibilă la nivel internațional”, a spus Şerban Nicolescu, director general al Continental Anvelope România.

Timișoara devine, pentru un weekend, o imensă arenă sportivă
Timișoara Triathlon este mai mult decât o competiție sportivă. Este un spectacol urban în care întreg orașul devine teren de concurs, iar mii de spectatori pot urmări fiecare probă de aproape. Într-un decor unic în România: sportivii înoată în Canalul Bega; pedalează pe marile bulevarde ale orașului, complet închise circulației; aleargă prin centrul istoric și prin parcurile Timișoarei; iar finish-ul spectaculos are loc în Piața Libertății, în aplauzele publicului.
Pentru public este o experiență spectaculoasă. Pentru presă este unul dintre cele mai fotogenice evenimente sportive ale anului: starturi în Canalul Bega, bicicliști care rulează cu peste 50 km/h pe bulevardele orașului, sprinturi dramatice spre finish, emoția familiilor și bucuria celor care își îndeplinesc visul de a deveni finisheri într-un triatlon.
Triatlonul este format din trei probe: înot, ciclism si alergare. Aceste probe au loc fără întrerupere, fiind legate între ele de tranziții pentru schimbarea echipamentului, care, la rândul lor, sunt cronometrate. Probele se desfășoară în cadrul unor curse clasificate în funcție de distanțele parcurse.

Timpul final al concurentului se va calcula din momentul startului pana la trecerea liniei de sosire, după parcurgerea celor trei probe, înot, ciclism si alergare.
Programul evenimentului
Vineri, 17 iulie – Deschiderea oficială Aula Magna a Universitatății de Vest din Timișoara găzduiește deschiderea oficială, mesajele organizatorilor și partenerilor și ședința tehnică susținută de directorul de concurs, Vasile Goșa.
Sâmbătă, 18 iulie – Ziua Timișoara Triathlon Startul are loc pe malul Canalului Bega, între Podul Decebal și Complexul Flora, iar finish-ul și festivitatea de premiere au loc în Piața Libertății.
HALF “IRONMAN” – 1,9 km înot, 90 km ciclism, 21 km alergare
OLIMPIC – 1,5 km înot, 40 km ciclism, 10 km alergare SPRINT – 750 m înot, 20 km ciclism , 5 km alergare SUPERSPRINT – 270 m înot, 13 km ciclism, 1,7 km alergare
FINISH & PREMIERE Piața Libertății, ora 13.
Duminică, 19 iulie – Ziua dedicată comunității
Programul continuă cu două competiții de duatlon dedicate promovării sportului în rândul copiilor și al amatorilor. Duatlonul constă în 3 probe: alergare – ciclism – alergare. TRIkids Timișoara, competiția de duatlon pentru copii cu vârste între 6 și 13 ani. Competiția face parte din circuitul național TRIKids organizat în parteneriat cu Federația Română de Triatlon.
Run&Bike Experience, cursa de duatlon destinată celor care doresc să descopere emoția unei competiții multisport într-un format accesibil (2 km alergare + 10 km ciclism + 2 km alergare). Ambele evenimente se încheie cu festivități de premiere în Piața Libertății care încep la ora 12.





