Belgradul se pregătește să găzduiască, între 15 mai și 15 august 2027, cel mai important eveniment internațional din istoria Serbiei moderne – EXPO 2027, prima expoziție mondială organizată vreodată în Balcani și în spațiul fostei Iugoslavii. Organizatorii evenimentului au ales Timișoara ca primul oraș din România în care promovează expoziția. Evenimentul a fost găzduit de Uniunea Sârbilor din România, unde cei prezenți au putut afla mai multe despre EXPO 2027 Belgrad.
Sub tema „Play for Humanity – Sport and Music for All”, evenimentul va reuni aproape 140 de state, organizații internaționale, companii și milioane de vizitatori din întreaga lume.
Prima expoziție mondială organizată în Balcani
EXPO 2027 este o Expoziție Specializată organizată sub egida Biroului Internațional al Expozițiilor (BIE), instituția care coordonează marile expoziții mondiale. Spre deosebire de Expozițiile Universale, organizate o dată la cinci ani, expozițiile specializate sunt dedicate unei teme unice și se desfășoară pe parcursul a aproximativ trei luni.
Belgradul a obținut dreptul de organizare în iunie 2023, după ce a învins candidaturile orașelor Malaga din Spania, Phuket din Thailanda, Minnesota din Statele Unite și Bariloche din Argentina.

Investiții de peste 1,2 miliarde de euro
Organizarea EXPO 2027 a determinat Serbia să lanseze unul dintre cele mai ample programe de investiții din ultimele decenii. Costul estimat al expoziției și al infrastructurii aferente depășește 1,29 miliarde de euro.
Lucrările sunt concentrate în zona Surčin, aflată în apropierea Aeroportului Internațional „Nikola Tesla”, unde se construiește un complex expozițional complet nou, proiectat să devină unul dintre cele mai importante centre pentru evenimente și afaceri din Europa de Sud-Est.

Infrastructură care va rămâne și după Expo
Pregătirile depășesc cu mult construirea pavilioanelor expoziționale. Autoritățile sârbe dezvoltă o infrastructură care va rămâne în folosință și după încheierea evenimentului.
Printre investițiile majore se numără un complex expozițional modern, un Sat Expo destinat delegațiilor și participanților, un stadion național cu aproximativ 52.000 de locuri, un centru acvatic, o nouă legătură feroviară între Zemun, aeroport și zona expozițională, drumuri noi, extinderea rețelelor de utilități, precum și un debarcader pe râul Sava.
Obiectivul autorităților este transformarea zonei de vest a Belgradului într-un nou pol economic, investițional și de afaceri, capabil să atragă companii și evenimente internaționale și după încheierea EXPO.

Aproape 140 de țări și peste 8.000 de evenimente
Interesul internațional pentru EXPO 2027 este unul foarte ridicat. Până în prezent, 139 de state și-au confirmat participarea, printre acestea numărându-se China, Japonia, Coreea de Sud, Austria, Elveția, Ungaria, Turcia și numeroase alte țări din Europa, Asia, Africa și America.
Pe durata celor 93 de zile sunt programate peste 8.000 de evenimente, de la expoziții tematice și conferințe până la concerte, spectacole, competiții sportive și manifestări culturale.

Peste șase milioane de vizite estimate
Organizatorii estimează că EXPO 2027 va genera peste șase milioane de vizite, ceea ce ar transforma evenimentul în cea mai mare manifestare internațională organizată vreodată în Serbia.

Autoritățile sârbe se așteaptă la un impact economic major asupra turismului, industriei hoteliere, transporturilor și serviciilor, dar și la consolidarea imaginii Serbiei ca destinație pentru investiții și afaceri.
O oportunitate și pentru vestul României
Datorită apropierii geografice, EXPO 2027 reprezintă o oportunitate și pentru România, în special pentru județele din vestul țării. Timișoara se află la aproximativ două ore și jumătate de Belgrad, ceea ce face posibilă organizarea unor excursii de o zi pe durata expoziției.






