Pasionaţii de film şi de fotografie sunt invitați joi, 9 iulie, de la ora 19.00, la Galeria Pygmalion de la Casa Artelor Timișoara, parteneri ai expoziţiei şi locul unde a început Ceau, Cinema!, pentru a vedea în premieră fotografiile selectate la concursul din acest an dedicat tinerilor.
Organizatorii propun la această ediție Ceau, Cinema!, fotografii care fac trimitere la filme, realizate de tineri fotografi din Timișoara și din alte orașe.
”Unele referințe sunt directe – pios-omagiale sau ironic-omagiale. Cinefilii vor găsi cu siguranță satisfacție în a recunoaște reperele filmice. Altele sunt mai misterioase, iar fiecare privitor este invitat să identifice conexiunile cu filmele a căror atmosferă a fost menționată ca sursă de inspirație. De la pelicule celebre la unele mai puțin cunoscute, de la cinematografia mainstream la cea de autor, de la regizori clasici la cineaști contemporani – fotografiile acoperă o varietate spectaculoasă de gesturi admirative. Și arată ce forme diverse de expresie poate lua cinefilia. Dincolo însă de legătura cu cinematografia, care a fost condiție obligatorie a înscrierii în concurs, fotografiile sunt și opere de artă de sine stătătoare. Poetice sau documentare, realiste sau abstracte, contemplative sau jucăuşe – imaginile trebuie descoperite pe îndelete, la fel ca filmele bune, pentru că sensurile lor se dezvăluie dincolo de o privire grăbită”, spun organizatorii Ceau, Cinema!.
Fotografia câștigătoare, realizată de Adme Strumberger, reflectă cel mai fidel spiritul ediției 13 a festivalului – Cinema dezlănţuit! Ea a devenit și afișul alternativ din acest an.
Concursul a fost deschis tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani, din toată țara. Fiecare participant a putut înscrie cel mult trei fotografii – diferite sau ca parte a unei serii. Juriul a fost format din fotograful Dragos Funaru, fotograful şi cineastul Mircea Gherase şi managerul Ceau, Cinema!, Betty Varga-Piatek.
Cinema dezlănţuit este conceptul sub care au fost selectate cele şase filme europene de ficţiune incluse în competiţia de la ediţia 13 a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 15-19 iulie la Timişoara. Cu premiera mondială la cele mai mari festivaluri internaţionale, cum ar fi cele de la Berlin, Veneţia şi Toronto, filmele care concurează în acest an pentru trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi premiul publicului vin din Austria, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia şi Turcia. Juriul este format din regizoarea Xandra Popescu, actriţa Ana Dumitraşcu şi criticul şi curatorul Andrei Rus.






