vineri, august 28, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Scorilo Sky Race. Alergare montană în ținuturi de legendă

RETIM

La Poiana Mărului, în județul Caraș-Severin, ia startul pe 29 august, cea de-a V-a ediție a Scorilo Sky Race, una dintre competițiile de alergare montană cunoscute din Banatul Montan.

Scorilo Sky Race este o manifestare sportivă pentru amatori și profesioniști, organizată cu scopul promovării alergării montane în Poiana Mărului Caras-Severin. Se adresează atât sportivilor profesioniști cât și celor amatori.

Programul competiției include Țarcu Maraton, o cursă de 45 de kilometri cu o diferență pozitivă de nivel de 2.633 de metri, Muntele Mic Semimaraton, de 26 de kilometri și +1.100 de metri diferență de nivel, precum și Crosul La Mesteceni, pe o distanță de 12 kilometri și aproximativ +576 de metri diferență de nivel. Cei mici și familiile vor avea, la rândul lor, propriile curse: Kids Race și Family Run, pe o distanță de 800 de metri.

Traseele pornesc din Poiana Mărului și îi poartă pe participanți prin peisajele spectaculoase ale Munților Țarcu și Muntelui Mic, pe poteci montane, prin păduri și zone alpine.

La ediția din acest an vor fi prezenți Cristian Moșoiu și Viorel Pălici, doi dintre cei mai cunoscuți și valoroși alergători montani din România, cu numeroase victorii și clasări pe podium în competiții importante de trail running și alergare montană. Recordul actual al traseului de maraton este de 5 ore, 15 minute și 49 de secunde, iar organizatorii au pregătit premii speciale pentru cei care vor reuși să stabilească noi recorduri: 5.000 de lei pentru doborârea recordului la Țarcu Maraton și 3.000 de lei pentru recordul Muntele Mic Semimaraton.

De-a lungul istoriei evenimentului și a activităților organizate în jurul brandului Scorilo, au participat peste 2.000 de alergători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite