Opera Română din Timișoara a anunțat primele spectacole ale noii stagiuni, care se va deschide cu ”Carmen” de Georges Bizet. Primele reprezentații sunt programate pe 20 și 21 septembrie, de la ora 18:00.
”Carmen”, în regia maestrului Silviu Purcărete, a avut premiera în 2017 și rămâne una dintre cele mai spectaculoase producții ale Operei timișorene. Este, de altfel, prima operă montată de marele regizor în România.
Silviu Purcărete este unul dintre cei mai apreciați regizori de teatru, operă, film la nivel internațional, cu montări de succes pe scene din Anglia, Austria, Norvegia, Franța, Japonia, Rusia, Ungaria, Portugalia și multe altele. În România, numele său se leagă de spectacole memorabile montate la teatre și opere din București, Sibiu, Timișoara, Craiova și Cluj, Piatra Neamț, Constanța.
”Carmen – povestea pasiunii, libertății și destinului – vă așteaptă să o descoperiți din nou, într-o producție care cucerește prin forță dramatică și frumusețe muzicală”, transmit reprezentanții Operei timișorene.
Spectacolele au loc cu participarea extraordinară a mezzosopranei Ramona Zaharia, de la Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf.






