Consiliul Județean Timiș face un nou pas în proiectul de transformare a lacului Surduc într-o destinație modernă de agrement. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar instituția lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a spațiului de recreere de pe malul lacului.
Potrivit acestuia, specialiștii au realizat deja primele randări ale viitoarei investiții, care va schimba complet aspectul uneia dintre cele mai populare zone de relaxare din județ.

Deck cu piscină, șezlonguri și zonă pentru food trucks
Proiectul prevede amenajarea unei terase de tip deck, cu o suprafață de până la 500 de metri pătrați. Aici vor fi realizate o piscină, o zonă cu șezlonguri și baldachine, spații de relaxare, dar și o zonă destinată alimentației publice, unde vor putea funcționa food trucks și un bar.
Investiția include și construirea vestiarelor, dușurilor și grupurilor sanitare, astfel încât zona să ofere toate facilitățile necesare pentru petrecerea unei zile la lac.

Ponton plutitor, teren gonflabil pe apă și plimbări cu barca
Amenajarea va cuprinde și alei pietonale, spații verzi și o punte care va lega malul de un ponton plutitor. De asemenea, va fi instalat un cort de tip dome pentru diverse activități, iar pe luciul apei va fi amplasat un teren de sport gonflabil.
Vizitatorii vor avea la dispoziție și două bărci pentru plimbări pe lac.
Simonis: „Vrem ca timișenii să-și petreacă vara la Surduc”
Toate aceste investiții fac parte din proiectul „Amenajare zonă turistică și de agrement pe malul lacului Surduc”, demarat de Consiliul Județean Timiș la începutul acestui an.
„Prea mult timp aici nu s-a făcut nimic. Acum refacem zona, pentru ca timișenii să nu mai fie nevoiți să meargă în Caraș-Severin sau în Arad pentru o zi de relaxare pe malul unui lac. Îmi doresc ca vara viitoare să ne-o petrecem împreună la Surduc”, a transmis președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Dacă procedura de licitație se va desfășura conform calendarului, autoritățile estimează că noua zonă de agrement va putea fi inaugurată în sezonul estival de anul viitor.







