Gala Premiilor ”Constantin Brâncoveanu 2025”, desfăşurată la Bucureşti, a adus în prim-plan excelenţa culturală românească, într-o ediţie comemorativă, dedicată fondatorul Fundaţiei Alexandrion, Dr. Nawaf Salameh.
Artista timișoreană Suzana Fântânariu a fost cea căreia i s-a decernat în acest an Premiul pentru cariera de excepţie, la categoria arte la categoria Arte vizuale.
Supranumită ”Doamna gravurii contemporane românești”, artistă de renume european, Suzana Fântânariu (născută pe 15 septembrie 1947 la Baia, județul Suceava) este absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” Cluj-Napoca (1968 – 1974). În 1985, a primit o bursă de studii la Roma. Este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte de la Universitatea de Vest Timişoara și membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. De-a lungul carierei a avut mai mult de 60 de expoziții în țară și în străinătate. A participat la bienale şi trienale internaţionale de gravură, unde a fost recompensată cu numeroase premii.
”Anul 2025, cel al Galei Constantin Brâncoveanu coincide cu „Diploma Aniversară” acordată cu ocazia sărbătoririi celor 35 de ani de la Memorialul Revoluției, Timișoara, prin proiectele instalaționiste: „89 din ușă”, „89 din fereastră”, această conexiune întărind rolul și valoarea etică a artistului. Îmi permit să amintesc marile retrospective din ultimii doi ani: „Sic tranzit, gloria mundi” de la Muzeul Național al Literaturii, București (2023) și „Catharsis la o margine de lume” Muzeul Național de Artă, Timișoara, (2024) pentru a sublinia semantic ideea sacrificiului: „sapă frate, sapă, sapă până când vei da de apă”…Blaga. Căci parcursul unui artist este un balans între eșec și succes, între bucurie și taina suferinței, între sacrificiu și dăruire aproape sacră. Iată, am ajuns la senectutea creativă și imaginativă care dă sens și continuitate prin performanța unui drum al culturii naționale și universale căci „îmbătrânirea întru cultură este frumoasă și activă” spunea Constantin Noica. Nu e un sfârșit, e un nou început, o continuitate, o prelungire, o veșnicie”, a spus Suzana Fântânariu în cuvântul de mulțumire la decernarea premiului.
La ediţia din acest an au fost acordate şase premii pentru categoriile Arte Vizuale, Arhitectură, Muzică, Film, Teatru şi Istorie, alături de Premiul Matei Brâncoveanu şi un Premiu Special pentru educaţie. Premiile omagiază excelenţa şi impactul laureaţilor asupra evoluţiei culturii române.
Ceilalți laureaţi ai celei de-a XII-a ediţii a Galei Premiilor ”Constantin Brâncoveanu” sunt:
Teatru: Răzvan Mazilu – Premiul pentru Opera Omnia în teatru şi dans
Film: Coca Bloos – Premiul pentru cariera de excepţie
Muzică: Octavian Lazăr Cosma – Premiul pentru cariera de excepţie
Arhitectură: Vladimir Arsene – Premiul pentru lucrarea „Clădirea de birouri ARC”, Bucureşti, 2022-2025
Istorie: Mihai-Sergiu Burcea – Premiul pentru volumul „Luptând pentru o iluzie. Voluntari români în Brigăzile Internaţionale din Spania”,
Premiul Matei Brâncoveanu: Arhitectură: Alexandru Cristian Beşliu – Premiul pentru lucrarea „Aldo Rossi – un parcurs critic. «Spuneţi-mi Aldo.»”
Premiul Special: Magdalena Dina – Premiul pentru excelenţă în educaţie şi formarea generaţiilor viitoare
Ceremonia de decernare a premiilor va fi difuzată pe 13 decembrie, începând cu ora 22:00, pe Digi24 TV.






