miercuri, iulie 1, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

Leyah, artista care a a adus stilul cinematic pop în România, concert alături de Filarmonica Banatul

RETIM

Classic Meets Leyah – Cinestezia Symphonic aduce la Timișoara un eveniment aparte, în care emoția muzicii cinematice se împletește cu forța unei orchestre simfonice live. Pe 3 iulie, în Grădina Fila(Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul), publicul va avea ocazia să descopere universul creativ al artistei LEYAH într-un concert crossover modern și intens.

Alături de Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru, proiectul ”Cinestezia Symphonic” transformă scena într-o experiență multisenzorială, unde muzica, imaginea și atmosfera cinematică creează o adevărată poveste sonoră. Concertul combină influențe de muzică de film, pop contemporan și orchestră clasică, într-un format inovator care apropie noile generații de universul muzicii simfonice.

Leyah(Magdalena Diana Marica), compozitoare, cântăreață și pianistă din România, este prima artistă din Europa de Sud-Est care a deschis drumul genului cinematic pop.

​Provenind dintr-o familie de tradiție muzicală și școlită în zona muzicii clasice, și-a început parcursul artistic, ghidată de tatăl său, dirijorul Modest Cichirdan.  Formată riguros în universul muzicii clasice și cu o experiență solidă ca pianistă de performanță, a ales să ducă această moștenire mai departe într-o direcție proprie printr-un crossover, unind vocea cu profunzimea muzicii clasice și forța pop-ului contemporan. Rezultatul este cinematic pop-ul, un gen pe care l-a introdus în România și pe care îl definește ca fiind „muzică de film cu voce” – o experiență care transcende genurile.

Î​​n 2024–2025, turneul său național revoluționar Cinestezia a marcat primul turneu cinematic pop din România, cucerind publicul din marile săli de concerte printr-o experiență audiovizuală unică. ​​Cea mai recentă producție a sa, Cinestezia Symphonic, reimaginează muzica cinematic pop cu o orchestră simfonică completă.

​​​

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite